Mirela Ciovică, noul Head of Leasing România al PPF Real Estate

PPF Real Estate, dezvoltator şi investitor cu active imobiliare ce depăşesc două miliarde de euro la nivel global, anunță numirea Mirelei Ciovică, profesionist cu experiență recunoscută în real estate, în funcția de Head of Leasing pentru proprietățile sale din România. PPF Real Eatate deține pe plan local clădirile de birouri de clasă A din centrul Capitalei – Crystal Tower and Metropolis Center, cu o suprafață totală închiriabilă de 35.000 metri pătrați. În noul său rol, Mirela Ciovica va fi responsabilă atât cu gestionarea portofoliului existent de clienți, cât și cu dezvoltarea acestuia.

“Suntem încântați că Mirela se alătură echipei PPF Real Estate. Experiența ei solidă pe piața clădirilor de birouri, îmbinată cu puterea și experiența vastă a grupului nostru, vin să susțină planurile ambițioase pe care le avem in România”, a declarat Juraj Šaštinský, Investment Director, PPF Real Estate.

Anterior numirii în cadrul PPF Real Eatate, Mirela Ciovica a ocupat funcția de Regional Corporate Account Manager la Knight Frank, fiind responsabilă de proiecte de consultanță pe plan local și internațional.

“Sunt onorată să mă alătur PPF Real Estate, unul dintre cei mai importanți investitori real estate din Europa și SUA, și să pot contribui la planurile de dezvoltare ale companiei. In noul rol, prioritatea mea va viza gestionarea și extinderea portofoliului de clienți pentru cele două clădiri de birouri clasa A din inima Bucureștiului”, a adăugat Mirela Ciovica, Head of Leasing Romania, PPF Real Estate.

Situat în zona centrală de business din București, Crystal Tower este singura priprietate privată din capitală prevăzută cu heliport. Cu o superbă vedere panoramică a orașului, clădirea de birouri de clasă A are o suprafață închiriabilă de aproximativ 16.000 mp care în prezent găzduiește sediile unor multinaționale precum Reckit Benkiser, Editec sau Ceetrus.

Considerat o clădire de referință în București prin arhitectura unică și locația centrală, Metropolis Center are 19.000 mp destinați spațiilor de birouri și de retail. În prezent, găzduiește în principal chiriași multinaționali, cum ar fi Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), Parexel, DLA Piper, Boehringer Ingelheim, Queisser Pharma, Mega Image și alții.

Parte a Grupului PPF, PPF Real Estate a intrat în România în anul 2016, cu o primă investiție imobiliară pe piața de birouri clasa A, Metropolis Center, urmată în 2018 de achiziția Crystal Tower. PPF Real Estate oferă servicii complete pentru mai mult de 25 de proiecte la nivel global, iar valoarea activelor administrate depășește 2 miliarde de euro. Compania își desfășoară activitatea în Republica Cehă, Rusia, Olanda, Germania, Marea Britanie, România și SUA, fiind unul dintre cei mai mari investitori imobiliari ai acestor piețe.

 

Exit mobile version