Autostrada Cluj – Sălaj, propusă la finanțare prin PNRR

Șoseaua de mare viteză dintre județele Sălaj și Cluj a fost inclusă pe lista marilor proiecte de infrastructură propuse pentru alocare de bani europeni prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Ministrul de resort, Cătălin Drulă, a anunţat că domeniul transporturi din PNRR a fost simplificat ca procedură. ”Avem patru proiecte mari privind autostrăzile propuse partenerilor europeni”. Spre aprobare va fi trimisă A7, sectorul Ploieşti – Paşcani, prin Buzău şi Bacău. Acesta are 300 km, iar la proiect se lucrează de doi ani. Viitoarea autostradă va avea perdele forestiere şi staţii electrice.

Al doilea proiect este Autostrada Transilvania (A3), între Nădăşelu şi Poarta Sălajului. Pe teren se lucrează deja, iar sectorul are cel mult 60 km şi leagă judeţele Cluj şi Sălaj. Al treilea proiect este A1 Deva – Lugoj, sectorul lipsă dintre Sibiu şi Nădlac (9 km).

Ultimul proiect din PNRR este A8 Autostrada Unirii (A8), sectoarele din capetele şoselei dintre Târgu-Mureş şi Târgu-Neamţ. În acest caz documentaţia este aproape gata, conform oficialului de la transporturi. Prin PNRR ar putea fi realizaţi 450 km de autostradă. Dosarul va fi depus la finalul lunii mai, iar răspunsul autorităţilor europene va veni în iunie.

Exit mobile version