Absolvenții cu bac de 10 vor intra gratis la Untold și Neversea

Organizatorul comun al festivalurilor de la Cluj-Napoca și Constanța a decis să ofere gratuitate tinerilor care își iau cu media 10,00 examenul de bacalaureat în acest an, însă și cei care vor trece testările vor avea facilități, indiferent de notă.

,,După vestea foarte bună că în acest an vom organiza Untold, vine și vestea bună că lansăm această campanie care ambiționează sute de mii de tineri într-un moment foarte important din viețile lor”, a declarat Eduard Chereji, director de comunicare al Untold și Neversea.

Inițiativa dorește să susțină performanța în educație și să motiveze astfel sute de mii de tineri absolvenți, mai ales în 2021, în care se revine la o viață normală, după un an de provocări. Toți tinerii care promovează examenul de bacalaureat, inclusiv în sesiunea de toamnă din acest an, vor primi câte un voucher valoric pentru Untold (10 euro) și Neversea (20 de euro) care se pot folosi la achiziționarea abonamentelor.

Toți absolvenții de 10 vor primi și un voucher de 500 de lei valabil în rețeaua Kaufland. La ediția din acest an a festivalurilor vor avea acces gratuit și absolvenții care au luat 10 la bacalaureat în 2020. Untold, cel mai mare festival din România, va avea loc între 9 și 12 septembrie, după aproape doi ani de pauză.

Guvernul României a dat undă verde pentru organizarea marilor festivalurilor, fără limită de capacitate. Reprezentanții Untold mizează la actuala ediție pe 1.000 de furnizori și pe 15.000 de colaboratori pentru care festivalul de la Cluj va însemna o relansare a activității după 16 luni de pauză. La ediția aniversară din 2019 au participat 375.000 de oameni.

Exit mobile version