Sălajul își modernizează drumurile spre trei județe

Mai multe drumuri județene dintre județul Sălaj spre Cluj, Bihor și Satu Mare vor avea asfalt nou până la finele anului.

Consiliul Județean Sălaj a încheiat un contract de 880.000 de lei pentru execuția lucrărilor de întreținere cu îmbrăcăminți asfaltice a 10 drumuri județene. Contractul este parte a acordului cadru încheiat în decembrie 2020, pe o perioadă de trei ani, în vederea intervenției pe drumurile care necesită reparații urgente. Durata de realizare a lucrărilor este de cinci luni.

“Pe lângă cele șapte mari șantiere de reabilitare și modernizare a arterelor județene, acordăm o mare importanță și drumurilor care necesită reparații și întreținere. Vom interveni pe toate drumurile unde se circulă cu dificultate din cauza stării proaste a carosabilului.

Lucrările vor demara pe tronsoanele cele mai afectate pentru ca apoi să ne îndreptăm atenția și spre alte zone, astfel încât să se poată circula în condiții civilizate în întreg județul. Deși sunt lucrări de întreținere, ne dorim să fie unele de calitate”, a declarat președintele Consiliului Județean Sălaj, Dinu Iancu-Sălăjanu.

Lucrările ce urmează a fi executate vizează atât partea carosabilă (plombări de gropi, refaceri de fundații), cât și acostamentele (tăieri și completări de acostamente) și șanțurile (decolmatări).

Sunt vizate DJ 103N limită cu județul Cluj – Halta Jebucu – Jebucu – Sfăraș – DN 1G; DJ 108A: Agrij – Păușa – Românași; Jibou – DN 1H; DJ 108F: Șimleu Silvaniei (DN 1H) – Măeriște – Moiad – Sărmășag – Chieșd – limită Satu Mare; DJ 108N: limită Cluj – Petrindu – Tămașa-Cuzăplac; Almașu – Băbiu – Mesteacăn; DJ 109: limită Cluj – Dragu – Hida (DN 1G).

Alte drumuri incluse sunt DJ 109P: DN 1H-Halmășd – Cerîșa – Cosniciu de Jos – Ip – Zăuan Băi – Camăr, DJ 110B: Șimleu Silvaniei (DN 1H)-Ilișua – Lompirt – DN 1F – Sărmășag – Derșida – Bobota – Zalnoc – Camăr (DJ 109P); DJ 110E: Nușfalău (DN 1H) – Plopiș – Făgetu – limită Bihor, DJ 191E: DJ 108G (Crasna) – Peceiu – Bănișor – Ban – Sîg (DJ 191D); DJ 191G: Crasna (DJ 108G) – Marin – Valcău de Jos (DJ 191D).

Exit mobile version