Supercom a preluat deșeurile din Câmpia Turzii

Operatorul privat Supercom București va executa activitatea de colectare și transport al deșeurilor din municipiul clujean în locul Companiei de Salubritate SA care se va ocupa doar de curățenie și spații verzi.

Aceasta este stipulată în proiectul „Sistem de Management Integrat al Deșeurilor în județul Cluj. Activitatea de colectare și transport a deșeurilor menajere și reciclabile a fost preluată de către Supercom în baza contractului de delegare a serviciului de colectare și transport a deșeurilor, încheiat cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Eco Metropolitan Cluj.

Supercom va colecta deșeurile în zile diferite, pentru a se asigura separarea deșeurilor menajere de cele reciclabile. Deșeurile agricole (gunoi de grajd) se vor neutraliza de către deținători, prin compostare. Deșeurile vegetale din grădinile populației și de la persoanele fizice și agenții economici, precum și deșeurile voluminoase vor fi colectare direct de la sursă pe baza unui program sau a comenzilor telefonice, contracost.

Supercom, noul operator de salubritate desemnat pentru 35 de unități administrative din Cluj, a câștigat contracte de 273 de milioane de lei pentru două sectoare din județ. Flota sa este formată din 68 de mașini și utilaje, dintre care 32 de autogunoiere și opt autospeciale de transport de deșeuri.

Exit mobile version