Mocănița Apusenilor va începe să circule între Câmpeni și Abrud de Rusalii

Deschiderea sezonului Mocaniței Apusenilor va avea loc în gara Câmpeni, cu expoziție feroviară și plimbări cu diverse locomotive și drezine. De Rusalii, între 19 și 21 iunie 2021 va avea loc festivalul de deschidere al Mocăniței Apusenilor, linia Câmpeni – Abrud. Ca o noutate, începând cu acest an, plecările sunt din Câmpeni, pentru a fi mai accesibile pentru turiștii care vin din Arieșeni. De trei ori pe zi, la orele 10:00, 13:00 și 16:00, micul trenuleț va pleca spre Abrud și înapoi. Tariful este de 35 lei pentru adulți și 20 lei pentru copii. Capacitatea trenului este de 100 de locuri.

Consiliul Județean Alba și Primăriile din Abrud, Roșia Montana și Câmpeni s-au implicat într-un mod exemplar pentru dezvoltarea acestei atracții turistice. În cele trei zile de Rusalii, în afara de cursele regulate spre Abrud, va avea loc o expozitie feroviara în gara Câmpeni, unde pasionații de cale ferată îngustă pot admira nu mai puțin de 10 vehicule feroviare. Cu unele dintre ele se vor face plimbări pe liniile gării.

Exit mobile version