Autostrada Transilvania, cea mai avansată din PNRR

Tronsonul Nădăşelu – Poarta Sălajului este cel mai avansat proiect de autostradă din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), conform Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.

Ministrul Cătălin Drulă a declarat că PNRR se derulează concret, iar unul dintre cele mai avansate proiecte de autostradă este un lot al A3 pe care l-a vizitat. „Mobilizarea constructorului este bună pe sectorul din judeţul Cluj (Nădăşelu -Mihăieşti), pe care am emis în primăvară autorizaţie de construire. I-am transmis antreprenorului că îmi doresc să continue să lucreze în acest ritm susţinut”, a transmis Drulă.

„Acesta este unul dintre sectoarele de autostradă pe care l-am propus Comisiei Europene pentru finanţare prin PNRR. Este un lot din A3, care continuă de la Nădăşelu până la Poarta Sălajului. Se lucrează foarte bine, dintre cele patru proiecte pe care le avem în PNRR este primul pe care se şi lucrează. Vom intra în perioada următoare, în anul următor şi cu alte proiecte, cu A7, cu A1″.

Lotul Nădăşelu – Poarta Sălajului este unul complicat, cu 12 milioane mc săpătură şi cu multe viaducte. Drulă a trecut în revistă şi alte sectoare ale A3 pe care urmează să se deruleze lucrări. Sectorul Poarta Sălajului – Nuşfalău este în licitaţie, pentru sectorul Nuşfalău – Suplacu de Barcău s-a semnat contractul cu o firmă din Turcia, pentru Suplacu – Chiribiş sunt în evaluare ofertele depuse de firme, iar pentru Chiribiş – Biharia este semnat un contract cu o firmă românească.

Exit mobile version