Zona Huta va avea traseu turistic de 10 kilometri

Un traseu turistic de 10 km pe cursul apei, ce ducea în trecut la moara slovacilor, din inima pădurii, va fi realizat în zona Huta, una dintre cele mai pitorești din județul Sălaj.

Primele lucrări vor fi realizate începând cu acest weekend, iar inițiatorii proiectului mizează pe sprijinul locuitorilor din tot județul. Traseul este pe teritoriul localității Șinteu, o localitate răsfirată pe culmile Munților Șes-Plopiș și creată de descendenții slovacilor din Munții Tatra.

Localitatea este renumită prin hanul Huta Slavia, specializat pe gastronomia cu specific slovac: preparate din cartofi, plăcinte, papanași, palincă de cireșe sălbatice, vin, bere slovacă. Traseul rutier cel mai bun din Bihor în Sălaj este cel prin orașul Aleșd, modernizat și bine întreținut. Din Aleșd, șoseaua șerpuiește printre coline, păduri de foioase, râpe, stânci, pajiști line.

Vechi de peste 200 de ani în aceste regiuni, aduși aici de stăpâniri habsburgice vremelnice, slovacii au transformat zona într-o localitate prosperă, ridicând în munți o manufactură de prelucrare a sticlei, al cărei cuptor era alimentat de lemnul provenit din defrișări. Zonele defrișate au fost apoi transformate în terenuri agricole și astfel a devenit vestită cultura cartofului de Șinteu.

Exit mobile version