Finanțare de 28 de milioane de lei pentru Spitalul de Balneologie din Ștei

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației va asigura o finanțare în valoare de aproape 28 milioane de lei pentru realizarea secției de balneologie a spitalului din localitatea Ștei, județul Bihor

”Condițiile moderne din spitale înseamnă servicii medicale mai bune pentru pacienți. Acesta este scopul investiției aprobate astăzi. În urma acestei finanțări comunitățile din Bazinul Crișului Negru, dar și pacienții din alte regiuni, se vor putea bucura de o unitate sanitară dotată cu aparatură și tehnologie modernă”, a declarat Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

Acesta a menționat că în urma lucrărilor, Balneologia va putea primi 70 de pacienți internați, și se va construi o clădire nouă cu un bazin acoperit pentru tratamente hidrokinetoterapeutice. Noua secție de balneologie va avea cabinete medicale pentru băi galvanice, împachetări cu parafină, duș subacval, masaj, ultrasunete și magnetoterapie.

Exit mobile version