Constructorul local Electrogrup a declanșat lucrările de creștere a eficienței energetice la Liceul Tehnologic Samus (LTS) din Cluj-Napoca.
„Lucrările de interventie propuse asupra clădirilor sunt necesare pentru a crea elevilor și cadrelor didactice un mediu educațional care să le ofere confortul minim, siguranța și să le permită desfășurarea unui proces instructiv-educativ eficient”, conform Electrogrup. Consiliul Județean (CJ) Cluj a semnat contractul pentru executarea lucrărilor de construcții și instalații la unitatea de învățământ.
„Îmbucurător este faptul că prin fondurile europene vom oferi elevilor acestei școli condiții mult mai bune de studiu și de pregătire practică. Vom reduce considerabil cheltuielile de funcționare a acestor clădiri și le vom face mult mai prietenoase în relația cu mediul înconjurător”, a declarat Alin Tișe, președintele CJ. Durata maximă de execuție a lucrărilor va fi de un an de la momentul emiterii ordinului de începere.
Obiectivul proiectului cu finanțare europeană îl reprezintă creșterea eficienței energetice a celor trei corpuri de clădire prin reabilitarea termică a anvelopei, a instalațiilor electrice, precum și instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei. De asemenea, prin materializarea acestui obiectiv vor fi asigurate condiții optime de studiu și practică pentru elevii școlarizați în cadrul instituției școlare clujene.
Valoarea lucrărilor este de 8,2 milioane de lei, plus taxa pe valoarea adăugată. Grupul E-Infra, din care face parte Electrogrup, a primit premiul de excelență pentru contribuția la dezvoltarea regională, acordat de Forbes România în cadrul evenimentului Best Cities for Business. Distincția reprezintă o recunoaștere a investițiilor făcute în extinderea și modernizarea infrastructurii critice, vitale pentru România.