Endava și Arobs intră în Top 5 al profitabilității în IT

Categorii: Slider, Ultimele știri

Companiile clujene Endava România și Arobs Transilvania se poziționează între primele cinci din România în privința profitului obținut de agenții economici din domeniul tehnologiei informației (IT).

Endava este lider în acest clasament, cu 15 milioane de euro, iar Arobs, pe locul patru, cu 8,2 milioane, conform Ziar de Cluj. Dintre companiile IT din Cluj mai sunt prezente între primele 50 naționale, Cognizant – 6,6 milioane, Betfair – 5,2 milioane, Fortech – 4 milioane, Yonder – 3,1 milioane, Nagarro Iquest – 3 milioane, MSG Systems – 2,4 milioane, Accesa IT Systems – 2 milioane, Fortech Evolution – 1,8 milioane, Softech – 1,7 milioane, Wolters Kluwer – 1,5 milioane, Accesa IT Consulting – 1,4 milioane, 3Pillar Global – 1,3 milioane.

Din Transilvania mai sunt cuprinse în top companiile Pentalog (Brașov) – 2,9 milioane, Qubiz (Bihor) – 1,8 milioane, Pro IT (Sibiu) – 1,3 milioane. După cifra de afaceri, cel mai bine poziționate companii din Transilvania și Banat sunt Endava (Cluj) – 156 milioane euro, Cognizant (Cluj) – 91 milioane, NTT DATA România (Cluj) – 76 milioane, Betfair (Cluj) – 55 milioane, Veoneer (Timiș) – 37 milioane.

Ele sunt urmate de Pentalog (Brașov) – 36 milioane, Fortech (Cluj) – 36 milioane, Nagarro Iquest (Cluj) – 32 milioane, Arobs (Cluj) – 31 milioane, Visma Software (Sibiu) – 26 milioane, MSG Systems (Cluj) – 23 milioane. Clasamentul afacerilor este condus de Oracle România (București) – 168 milioane euro, urmată de Ericsson Telecommunications România (București) – 161 milioane.

Cifra de afaceri a primelor 50 de companii din România specializate în activități de realizare a soft-ului la comandă (orientat client) a fost de 1,9 miliarde de euro. În topul pe orașe capitala deține 58,02%, urmată de Cluj, cu 27,8%. În topul celor mai profitabile firme din România din IT Bucureștiul conduce cu 43,6%, Clujul fiind pe locul 2, cu 34,1%.

 

Exit mobile version