Podul dintre Maramureș și Satu Mare, aproape de finalizare

O investiție a Guvernului României de 3,2 milioane de euro, importantă pentru ambele județe din nordul țării, se apropie de finalizare în orașul Seini.

La ora actuală, podul peste râul Someș este finalizat în proporție de 85%, iar la momentul recepției va uni zonele Codru, Oaș și Maramureș. Podul va avea o lățime de 8 m și o lungime de 180 m, din care 100 m peste luciul de apă, urmând ca restul să fie pe cele două maluri, câte 40 m. Acesta va face legătura între judeţele Maramureş şi Satu Mare.

În 2018, în dreptul localităţilor Seini şi Pomi au fost demarate lucrările noul pod peste râul Someş, menit să facă legătura între cele două judeţe. “Fiecare etapă, zi de lucru ne aduce tot mai aproape de momentul în care podul va fi practicabil, o lucrare pe cât de utilă, pe atât de atrăgătoare, cu căi de acces moderne, iluminate şi bine executate”, relata primarul din Seini, Gabriela Tulbure.

Cele mai apropiate poduri peste râul Someş de oraşul Seini se află la 18 km amonte, podul de pe Drumul Județean 193, de la Ardusat, iar în aval, la 55 km, podul Decebal din Satu Mare, de pe Drumul Național 19. Pe o lungime a râului de 74 km nu era niciun pod.

Exit mobile version