Tinerii medici și profesori din Baia Mare vor primi până la 300 de apartamente

Tags:

Municipalitatea băimăreană va da în folosință în curând 100 de apartamente moderne pentru tineri și alte 200 până la finalul anului, acestea fiind destinate în special celor din educație și sănătate.  

Autoritatea publică locală va continua seria investițiilor destinate creșterii numărului de locuințe puse la dispoziția băimărenilor care nu își permit să cumpere sau să își construiască o casă. În perioada următoare 100 de locuințe reabilitate și modernizate vor fi puse la dispoziția băimărenilor. Unitățile locative sunt situate în imobilele de pe str. Melodiei 2 și blocul R1, de la intersecția Bd. Republicii cu str. V. Alecsandri.

“Vom supune aprobării Consiliului Local reglementarea regimului acestor locuințe și regulamente de atribuire foarte clar stabilite pentru că aceste locuințe nu sunt pentru cei care se simt permanent discriminați, deși este vorba de favorizare adesea în cazul lor, ci pentru băimăreni, pentru persoanele care au nevoie de o locuință, dar care nu au posibilitatea să achiziționeze o garsonieră sau un apartament” a detaliat edilul Cătălin Cherecheș.

Anul acesta Primăria Baia Mare va da în folosință în total peste 300 de locuințe, o parte dintre acestea fiind destinate tinerilor și specialiștilor din sistemul de învățământ sau sănătate.

Exit mobile version