Aeroportul din Brașov: 11 obiecte la care se lucrează în prezent

Lucrările la noul Aeroport din Brașov continuă. Potrivit autorităților județene, sunt 11 obiecte pentru care Consiliul Judeţean Braşov a transmis ordinul de începe a lucrărilor, iar de implementarea lor se ocupă două asocieri de firme.

Astfel, șapte obiecte sunt realizate de asocierea SC BOG’ART SRL – SC UTI Facility Management SA. Este vorba despre clădirea energetică, remiza PSI, posturile de control acces, gospodăria de apă, parcarea şi drumul de acces de la terminal la DJ 103 C, drumurile tehnologice interioare şi reţelele interioare din cadrul Aeroportului.

Alte patru obiecte sunt implementate de asocierea SC Consal SRL – SC RS Activ SRL. Este vorba despre construirea drumului tehnologic perimetral şi a acceselor la echipamentele de radionavigaţie, construirea împrejmuirilor şi a porţilor, devierea canalului Beselcin şi montarea sistemului de protecţie perimetrală.

„În momentul de faţă muncitorii lucrează la armarea şi betonarea stâlpilor şi centurilor de la clădirea energetică, la armarea şi cofrarea fundaţiilor posturilor de control acces, la excavaţia şi umpluturile terasamentului de la remiza PSI. În ceea ce priveşte gospodăria de apă, sunt în execuţie hidroizolaţia rezervorului de 300 mc, dar şi hidroizolaţia şi armarea radierului de la rezervorul de 100 mc. Se lucrează în paralel la toate obiectele de construcţii civile, în timp ce la obiectele de drumuri se execută lucrările de decopertare. După ce se vor încheia fazele de terasament, hidroizolaţie şi fundaţii, în circa două săptămâni constructorii spun că vor creşte ritmul lucrărilor şi vor deschide mai multe fronturi de lucru. Continuăm!”, a transmis preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea.

Exit mobile version