Consultantul Egis, chemat pe autostrada Cluj – Sălaj. “E o situație de urgență”

Conducerea Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a organizat o ședință de progres pe șantierul sectorului Nădășelu – Mihăiești din Autostrada Transilvania (A3).

Au participat reprezentanți din Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, Direcția Generale – Organismul Intermediar pentru Transport, CNAIR, consultantul Egis și echipa de proiect a antreprenorului UMB. Au fost analizate toate punctele critice de pe lungimea sectorului de autostradă, constatându-se că alunecările masive de teren reprezintă o situație de urgență.

“În acest sens, s-a decis convocarea instituțiilor abilitate pentru stabilirea demersurilor necesare în astfel de situații. S-a decis și efectuarea unei expertize în regim de urgență pentru identificarea soluțiilor tehnice, care se vor implementa pentru punerea în siguranță a construcției. Soluțiile tehnice vor avea în vedere măsuri suplimentare pentru asigurarea durabilității acesteia.

Se are în vedere și clarificarea problemelor contractuale între beneficiar și antreprenor cu scopul implementării în regim de urgență a soluțiilor tehnice. Totodată, se va urmări respectarea graficului de execuție și adoptarea măsurilor de protecție, astfel încât lucrările deja executate să nu fie afectate de fenomenele meteorologice specifice perioadei următoare”, a precizat CNAIR.

Contractul pentru subsecțiunile Nădășelu – Mihăiești și Mihăiești – Zimbor a fost semnat în 2020 cu asocierea Spedition UMB, Tehnostrade, Electromontaj pentru 1,39 miliarde de lei. Durata contractului este de 96 de luni și include: 12 luni de proiectare, 24 de luni execuție și 60 de luni perioadă de garanție. Termenul pentru finalizarea lucrărilor pe cei 30,6 km este 2023.

CNAIR a semnat în același an cu UMB contractul pentru proiectarea și execuția lotului Zimbor – Poarta Sălajului (12 km) din A3. Valoarea contractului este de 680 de milioane de lei și are o durată de 156 de luni, din care 12 luni proiectare, 24 de luni execuție și 120 de luni garanție.

Exit mobile version