100 de producători clujeni la Zilele Recoltei

Zilele Recoltei, programate în perioada 24-26 septembrie, vor aduce la standuri peste 100 de producători locali, cu fructe și legume de sezon, conserve, dar și obiecte de artizanat.

Manifestarea va fi derulată prin intermediul Asociației Produs de Cluj și se va desfășura pe platoul Sălii Sporturilor Horia Demian. Consiliul Județean Cluj și Primăria Cluj-Napoca sunt principalii parteneri ai pieței volante de toamnă.

„Toți cei implicați, de la administrație la instituțiile care au grijă să fie respectate regulile impuse de pandemie, au colaborat foarte bine și eficient astfel încât producătorii să își poată prezenta fructele, legumele sau conservele, iar clujenii să aibă ocazia de a achiziționa rapid toate cele necesare pentru iarnă” – Alin Tișe, președinte CJ Cluj.

Printre produsele expuse vor fi legume, fructe, turtă dulce, prăjituri și ciocolată de casă, brânzeturi și carne. Accesul va fi condiționat de purtarea măștilor de protecție și de respectarea distanțării sociale. Intrarea și ieșirea vor fi marcate distinct. La fiecare stand vor fi amplasate dozatoare cu soluții de dezinfectare.

Exit mobile version