Protocol semnat pentru legea muntelui și punctele gastronomice locale

Oficialilor de la București li s-au prezentat căile de revigorare economică a zonei montane din Transilvania I Foto: ATS

Ministrul agriculturii, Adrian Oros, a efectuat o vizită la sediul din județul Bistrița-Năsăud al Asociației Tășuleasa Social (ATS) în scopul semnării unui protocol privind legea muntelui și punctele gastronomice locale.

 

Părțile implicate propun acțiuni de conștientizare și informare a cetățenilor în vederea promovării proiectului Via Transilvanica, alături de produsele înregistrate pe scheme de calitate europene sau naționale, respectiv Produs Montan, Produs Tradițional, denumirile de origine și indicațiile geografice protejate, produsele ecologice, susținerea pe termen lung, a traseului tematic Via Transilvanica – ”drumul care unește”.

Via Transilvanica este un proiect național, care va avea 1.400 km și va trece prin 600 de comunități locale. În campusul Tășuleasa Social, inițiatorii acestuia au discutat cu ministrul împreună cu prefectul județului, patru primari (Bistrița, Leșu, Lunca Ilvei, Tiha Bârgăului), reprezentanți ai Forumului Montan.

“Acest protocol asigură un cadru instituțional, în care toate obiectivele drumului Via Transilvanica pot fi duse la capăt. Noi, ca organizație, și toate elementele adiacente Via Transilvanica, de la producători locali, locuitori din mediul rural, până la drumeții care merg pe acest traseu, putem să funcționăm în armonie cu acele instituții ale statului în măsură să protejeze patrimoniul natural și rural, să contribuie la accelerarea dezvoltării turismului și activităților economice în sate și să ofere o formă de control”, conform ATS.

Proaspăt refăcut, elementul “Satul Bun și Satul Rău”, din Pădurea Pedagogică, a fost vizitat de către invitați. Acesta este un experiment prin care li se arată copiilor ce se întâmplă cu zonele despădurite, în contrast cu cele unde mai există vegetație.

„Imaginea acestor sate în miniatură, nelocuite, ne aduce aminte de depopularea masivă a celor din România, din cauza lipsei posibilităților economice. Problema defrișărilor necontrolate, care aduc după ele ravagii în adevăratul sens al cuvântului, va rămâne una pe care o vom arăta și explica oricui calcă pe poarta Pădurii Pedagogice”, spun inițiatorii proiectului. Ministrul clujean al agriculturii și-a anunțat demisia din funcția pe care o deține la finalul lunii, trecute însă ulterior a revenit asupra deciziei.

Exit mobile version