Tenaris și-a fixat strategia pentru România

Producătorul de țevi și-a revizuit strategia în contextul noilor provocări energetice I Foto: Tenaris

Grupul metalurgic cu fabrică la Zalău se va concentra pe competitivitatea produselor, siguranța angajaților și protecția mediului.

“Un an bugetar încheiat cu rezultate bune este urmat de un an în care provocările vin din și mai multe direcții, inclusiv creșterea prețurilor la energie și materii prime. Focusul companiei va rămâne siguranța și starea de bine a angajaților, competitivitatea produselor, respectarea angajamentelor față de clienți și responsabilitatea față de mediu și comunitate”, a menționat Mihaela Popescu, președintele TenarisSilcotub.

Ea a adresat mesajul la întâlnirea cu angajații grupului din țară. Oficialul Tenaris le-a lansat îndemnul de a gândi și acționa competitiv, arătând flexibilitate, colaborare și adaptabilitate. Strategia grupului prevede creșterea ponderii transportului intermodal și digitalizarea, ca modalitate de creștere a agilității și adaptabilității la schimbările din mediul de business, ca parte a dezvoltării lanțului  său logistic.

Paolo Rocca, director general al grupului Tenaris, a semnat recent un acord pe cinci ani cu președintele companiei Sandvik Materials Technology, Goran Bjorkman, ce vizează dezvoltarea următoarei generații de produse tubulare pentru aplicații din industrie. Tenaris este lider global în fabricarea de produse tubulare și servicii pentru industria energetică. În România are 1.600 de angajați în uzinele din Zalău, Călărași și Câmpina.

Exit mobile version