Protocol semnat pentru festivalurile Massif

Buta și Coliban au parafat certificatul de naștere a festivalurilor Massif I Foto: Untold

Compania de evenimente Untold Universe și Primăria Brașov au semnat un protocol pentru organizarea suitei de festivaluri Masiff, programată începând cu această iarnă.

Documentul a fost semnat de directorul Untold Universe, Bogdan Buta, și de primarul Allen Coliban. Conform acestuia, organizatorii și municipalitatea vor oferi brașovenilor un nou concept de divertisment, special pentru stațiunea Poiana Brașov, care să dezvolte regiunea în cea mai dorită destinație montană pentru tineri din Europa.

Semnarea acestui protocol vine ca urmare a deciziei Consiliului Local Brașov, care a aprobat parteneriatul. După concretizarea a două din cele mai mari festivaluri din Europa, la Cluj și Constanța, creatorii lor vor își doresc să plaseze orașul Brașov în topul mondial al evenimentelor, să promoveze valorile locale și să ridice numărul de turiști.

Noul concept își propune să transforme stațiunea într-o destinație permanentă, care să pună în valoare peisajul sălbatic montan și atracțiile naturale. Acesta va cuprinde două festivaluri cu tematică de vară și iarnă, concepte de petrecere a timpului liber cu caracter semipermanent. Proiectul va fi finanțat integral din fonduri private de către Untold.

Primul festival Massif se va desfășura în sezonul de iarnă, februarie-martie 2022, pe parcursul a 4-7 zile, îmbinând schiul cu muzica electronică și experimentală, dance, trance. Cel de vară va îmbina distracția cu relaxarea. Primăria a analizat mai multe propuneri depuse de diverși organizatori, fiind selectat proiectul înaintat de clujeni.

Festivalul de la Cluj-Napoca, cel mai mare din Europa în acest an, cu 265.000 de participanți, a cumulat, în patru zile, venituri proprii de 16 milioane de euro și intrări de bani în județ de 35 de milioane, conform organizatorilor. Aceștia au fost restricționați de autorități la 75% din capacitatea maximă.

Impactul local al celor două festivaluri în 2019 a depășit 75 de milioane de euro. Din grupul Untold fac parte Untold SRL (compania-mamă), Untold Universe Cluj, Asociațiile Untold Cluj și Untold Stories București.

Exit mobile version