Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Ghiduri de arhitectură pentru construcții în mediul rural din Crișana

Direcția Arhitect – Șef din cadrul Consiliului Județean Bihor pune la dispoziția celor interesați două ghiduri de arhitectură pentru încadrarea în specificul local din mediul rural. Acestea au fost întocmite de Ordinul Arhitecților din România și se referă la zonele de câmpie, dealurile și montane din Crișana.

Ghidurile de arhitectură se adresează locuitorilor satelor, administrației locale, investitorilor publici și privați, consultanților specializați în accesarea fondurilor europene și proiectanților. Acestea pot fi utlilizate în vederea realizării unor investiții publice sau private și pentru fundamentarea documentațiilor de urbanism.

Model de AȘA DA

Cele două documente cuprind un set de reguli ușor de aplicat, cu exemple clare de „AȘA DA” și „AȘA NU”, pentru a facilita alegerea modelelor adecvate. Regulile se referă la amplasarea construcțiilor noi, amenajarea clădirilor existente, elemente de construcție, amenajarea spațiului public și recomandări privind performanța energetică.

Aplicarea acestor ghiduri nu este obligatorie, acestea reprezentând un îndrumar. Pentru autorizarea construcțiilor se ține cont de Hotărârea de Guvern nr. 525 din 27 iunie 1996, republicată, pentru aprobarea Regulamentului general de urbanism.

Articolul 32 din HG precizează: „Aspectul exterior al construcțiilor: (1) Autorizarea executării construcțiilor este permisă numai dacă aspectul lor exterior nu contravine funcțiunii acestora și nu depreciază aspectul general al zonei. (2) Autorizarea executării construcțiilor care, prin conformare, volumetrie și aspect exterior, intră în contradicție cu aspectul general al zonei și depreciază valorile general acceptate ale urbanismului și arhitecturii, este interzisă”.

Cele două ghiduri pot fi consultate pe pagina de internet a Consiliului Județean Bihor, www.cjbihor.ro, la secțiunea Informații publice/ Anunțuri.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

XPN Live lansează o nouă emisiune - Expats in Cluj with Ingo Tegge

Articolul următor

Patru creșe noi construite în județul Bihor cu finanțări de la Ministerul Dezvoltării

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share