Firmele din Cluj-Napoca și Oradea, fruntașe la înscrierile în ElectricUp

Instalarea de panouri fotovoltaice va fi sprijinită cu bani gratis de la Ministerul Energiei

1.776 de firme au fost declarate eligibile pentru programul guvernamental ElectricUp dintre cele 2.536 înscrise, majoritatea fiind din județele Cluj și Bihor, cu mult peste agenții economici din capitală.  

ElectricUp este un program de finanțare pentru întreprinderi mici și mijlocii (IMM) și din domeniul hoteluri, restaurante, catering (HORECA) lansat în 2020 pentru a susține instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice și a stațiilor de reîncărcare pentru vehicule electrice și hibrid plug-in, conform Energynomics.

Ministerul Energiei a publicat lista preliminară a aplicanților eligibili în cadrul primei sesiuni a programului, în urma finalizării etapei de evaluare. Listele finale vor fi gata până în 8 noiembrie. 485 de firme provin din HORECA, în vreme ce restul (62,4%) sunt IMM-uri.

Județul Cluj are 111 reprezentanți care s-au calificat, din cele 150 de firme înscrise – cu o rată de acceptare de 74%. Urmează Bihor, cu 95 de firme (5,35% din cele eligibile), Ilfov, cu 92 (5,18%), Argeș, cu 88 (4,95%), Constanța, cu 70 (3,94%). Bucureștiul se plasează abia pe poziția 9, cu o rată de acceptare de 65,3%.

În afara capitalei (64 de firme acceptate), orașele cu cele mai multe firme care vor intra în ElectricUp sunt Cluj-Napoca (47 de dosare acceptate din 64 depuse), Oradea (38 din 57), Arad (28 din 39). Ele sunt urmate de Timișoara, Pitești, Constanța, Râmnicu-Vâlcea, Satu Mare, Baia Mare, Buzău și Brașov.

Cei care vor fi declarați eligibili vor primi finanțare pentru instalarea de sisteme de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică cu o putere instalată de 27-100 kWp și a stațiilor de reîncărcare de minim 22 kW pentru vehicule electrice și electrice hibrid plug-in, în limita a 100.000 de euro de beneficiar.

Între 4 decembrie 2020 și 3 februarie 2021, 2.536 de firme s-au înscris în program, dar evaluarea proiectelor a început abia în 9 aprilie. Ministerul Energiei susține că va suplimenta bugetul ElectricUp și va lansa o nouă sesiune de înscriere.

Exit mobile version