Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Turkish Airlines e interesată să opereze un zbor direct Istanbul – Timișoara

Reprezentanții Turkish Airlines au vizitat Timișoara unde au discutat cu autoritățile locale despre realizarea unei curse directe spre Istanbul. Deocamdată concurează cu ofertele lansate de Iași și Brașov.

Vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, Alexandru Proteasa, a primit vizita unei delegații a companiei Turkish Airlines, reprezentată de Ali Armagan Otiak-sales&operation manager și Valentin Nițu-marketing, sales &international trafic officer.

Discuțiile au vizat oportunitatea operării de către Turkish Airlines a unei rute directe din Timișoara către Istanbul, cu posibilitatea de extindere a colaborării.

În momentul de față, compania turcă analizează avantajele oferite de trei aeroporturi din țara noastră (Timișoara, Brașov și Iași), urmând să aleagă un singur oraș din care va pleca noua cursă. Spre deosebire de celelalte două aerogări, cea din Timișoara are avantajul deținerii unei autorizații din partea Autorității Române de Aviație.

Vicepreședintele Alexandru Proteasa a prezentat mai multe argumente în favoarea aeroportului din Timișoara, dintre care, cel mai important este titlul de Capitală Culturală Europeană a Culturii în 2023, alături de o altă destinație apropiată, Novi Sad (Serbia), lucru ce va genera un potențial ridicat al numărului de turiști.

Totodată, la Aeroportul din Timișoara există un plan de extindere care va aduce doar beneficii pentru eventualii operatori.

”Viziunea noastră de dezvoltare a aeroportului și a județului, precum și poziția geografică, sunt principalele argumente pentru alegerea Timișoarei de către compania turcă”, a declarat Alexandru Proteasa la finalul întâlnirii.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Primăria Timișoara va cere 127 de milioane de lei din Programul Saligny, pentru un nou pasaj subteran

Articolul următor

West Company și-a prezentat noile piscine în Germania

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share