Circuit al bisericilor de lemn din Maramureș

Specialiștii în domeniul turistic vor concepe un program de promovare a lăcașurilor de cult din Maramureș | Foto: AGTM

Un circuit cultural-turistic al bisericilor de lemn codrenești va fi conceput de către Asociația Ghizilor de Turism din Maramureș (AGTM).

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Liviu Borlan Maramureș a finalizat proiectul ”Biserici de lemn din zona Codru. Tururi virtuale”, având ca rezultat lansarea unui website dedicat acestor lăcașuri. Proiectul a fost demarat în august și a avut ca obiectiv cercetarea și promovarea a 18 biserici vechi de lemn, cu statut de monument istoric, situate în regiunea etnografică Țara Codrului.

Ele se află în localitățile Arduzel, Bicaz, Bolda, Bulgari, Buzești, Chieșd, Corund, Derșida, Doba, Horoatu Cehului, Lelei, Nadiș, Noțig, Orțâța, Someș-Uileac, Stâna, Ulciug și Ulmeni. Proiectul a fost cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Partenerii proiectului provin din trei județe.

Aceștia sunt Asociația ARHAIC (Sălaj), Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (Satu Mare), Direcția Județeană pentru Cultură, Muzeul Județean de Istorie și Arheologie, Ordinul Arhitecților din România – Nord-Vest, Serviciul Județean al Arhivelor Naționale, AGTM, Asociația pentru Promovarea Turismului și Dezvoltare Durabilă Nord-Vest (Maramureș).

Un aspect important al acestui proiect este realizarea de către reprezentanții AGTM a unui program de promovare turistică, în perioada postimplementare, ce se va concretiza într-un circuit cultural-turistic al bisericilor de lemn codrenești.

Exit mobile version