UBB a activat un centru de învățare modern la Reșița

Extensia universitară de la Reșița este dotată cu echipamente de ultimă generație | Foto: UBB

Instituția de învățământ superior din Cluj-Napoca a inaugurat, la extensia sa din Reșița, Centrul de Învățare UBB – Real Students’ Dreams,  realizat prin proiectul ROSE AG 298.

Noile spaţii amenajate au în vedere desfăşurarea activităţilor de sprijin (activități practice și de laborator, sub îndrumarea cadrelor didactice și a unor mentori studenți) oferite studenţilor din anul I. Acestea vizează continuarea studiilor şi îmbunătățirea performanței educaționale, dar şi creşterea capacității tinerilor de a depăşi situaţiile critice şi lacunele de cunoaştere din domeniul de studiu pentru care au optat.

Spațiile au fost mobilate inteligent şi dotate cu mijloace didactice moderne: laptop-uri, desktop-uri all in one, flipchart, table interactive, videoproiectoare, sistem videoconferință cu servicii cloud, multifuncțională A3 color, display interactiv. Ele dispun de echipament didactic pentru evaluarea experimentală a tensiunilor, înregistrator de putere și energie, cameră de termoviziune, analizator, softuri de specialitate.

Dotările vor fi completate de un stand experimental didactic pentru acționări hidraulice, o imprimantă profesională 3D, un modul pentru studiul lămpilor fluorescente și led, un sistem audio şi tablete grafice. “O locaţie provocatoare care aşteaptă cadrele didactice, studenţii, angajatorii, entităţile publice şi private, societatea civilă la manifestări ştiinţifice și socio-culturale”, a rezumat conducerea UBB.

Exit mobile version