Liceul Ghibu, producător de energie. Una dintre cele mai moderne școli din România

Modernizarea și extinderea liceului din Grigorescu au costat 6 milioane de euro

Liceul Onisifor Ghibu din Cluj-Napoca a devenit una dintre cele mai moderne școli din România în urma finalizării lucrărilor de modernizare și extindere efectuate de constructorul Nord Conforest.

Municipalitatea clujeană a demarat recepția lucrărilor de modernizare și extindere a liceului din cartierul Grigorescu. Valoarea investiției este de 6 milioane de euro. Proiectul a fost finanțat din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional 2014-2020. Au fost amenajate 33 de săli de clasă – în comparație cu cele 14 existente înainte de proiect și 9 laboratoare – față de 3 existente inițial.

Arhitect proiectant este Sorin Scripcariu Birou de Arhitectură, iar constructor, Nord Conforest. Aici a fost construit un corp nou, cu trei etaje, și o sală multifuncțională. Au fost redistribuite funcțiuni în imobilul existent și grupurile sanitare existente, iar clădirea veche a fost echipată cu facilități pentru persoane cu dizabilități (rampe, grup sanitar pe fiecare nivel, ascensor cu cabină pentru scaun rulant).

Totodată, a fost modernizată sala de sport, au fost înlocuite finisajele la corpurile de clădire existente. Fațadelor imobilelor au fost echipate cu parasolare exterioare sau interioare. Pentru asigurarea aerului proaspăt în sălile de clasă și spațiile anexe au fost prevăzute centrale de tratare a aerului. Aparate de iluminat echipate cu lămpi led de tip închis au fost montate pe elementele de construcţie, cu senzori de mişcare.

Sistemul de management energetic integrat permite monitorizarea și controlul interactiv în timp real a întregului sistem de automatizare conectat, dintr-un punct central. Centralele termice sunt în condensație, cu randamente ridicate. Au fost folosite surse de energie regenerabilă: panouri fotovoltaice pentru producere de energie electrică și panouri solare pentru producerea de apă caldă menajeră.

Exit mobile version