„Food-truck-uri” pentru producătorii bihoreni

Producătorii autohtoni din Bihor își vor putea promova produsele în rulote tractabile moderne, adaptate cerințelor actuale de pe piață.

Agenția de Dezvoltare Durabilă a Județului Bihor (ADD Bihor), din subordinea Consiliului Județean Bihor, a achiziționat, printr-un proiect cu fonduri europene, patru vehicule de tip „food truck”:

Scopul acestui proiect este de a revitaliza economia rurală locală, ajutându-i pe localnici să își promoveze și să vândă produsele (fermieri de semi-subzistenţă, mici antreprenori, grupuri vulnerabile sau dezavantajate) la târguri și festivaluri. Valoarea totală a achiziției este de 1.294.973,47 lei, inclusiv TVA. ADD Bihor a semnat contractul pentru livrarea vechiculelor cu SC Brain Agency SRL, cu sediul în Cluj-Napoca, firma care a câștigat licitația publică.

Această achiziție face parte din proiectul „Îmbunătățirea ocupării forței de muncă în județul Bihor, Oradea și Hajdúbőszőrmény prin dezvoltarea infrastructurilor cu potențial local”, finanțat prin Programul Interreg V–A România – Ungaria.

În cadrul aceluiași proiect vor fi organizate întâlniri în 5 localități din județul Bihor pentru informarea localnicilor despre această inițiativă și două cursuri pentru 100 de persoane, care doresc să învețe cum își pot promova produsele.

Exit mobile version