Bistrița va avea zonă rezidențială nouă, cu 3.000 de apartamente

Dealul Cocoș din municipiul Bistrița se transformă într-o zonă rezidențială cu 7.000 de oameni, iar municipalitatea va oferi 15 ha pentru materializarea proiectului.

Primarul Ioan Turc  vrea ca acolo să se construiască un nou cartier de locuințe, iar municipalitatea va deține 250-300, care vor fi destinate specialiștilor din diferite domenii, conform Bistrițeanul. „Pregătim un Plan Urbanistic Zonal pentru zona Cocoș, pentru o suprafață de 15 ha. Urmează să implementăm un proiect de dezvoltare imobiliară, care va fi primul după 1990, după toate standardele.

Vom pune la dispoziție terenul, vom duce utilitățile și vom intra în parteneriat cu antreprenori din Bistrița. Primăria va concepe proiectele, adică nu va construi nimeni după propriul proiect. O luăm ca proiect pilot și vom multiplica genul acesta de proiecte cu altele în viitor”, a explicat Turc.

Zona este gândită să fie dotată cu rețele de drumuri, biserică, grădinițe și creșe, spatii comerciale. Edilul estimează că vor fi amenajate până la 3.000 de apartamente. În perimetrul vizat se prevede și modernizarea pârtiei de schi.

Exit mobile version