Egis va stabili fezabilitatea “TGV-ului” Cluj – Bistrița

Diriguitorii infrastructurii feroviare vor ca pe traseul Apahida - Suceava să se circule cu viteze peste cele de pe autostrăzi | Foto: CFR SA

Consorțiul format din Egis România, Egis Rail și Italrom Inginerie Internațională a câștigat contractul pentru studiul de fezabilitate și proiectul tehnic în vederea dezvoltării unor viteze de până la 160 km/h pe calea ferată de 119 km dintre localitățile Apahida (județul Cluj) și Ilva Mică (Bistrița-Năsăud).

Procedura de licitație publică demarat de CFR Infrastructură a vizat subsecțiunea I a tronsonului Apahida – Suceava, oferta financiară fiind de 7 milioane de euro. Cele două documentații au ca scop identificarea soluției optime din punct de vedere tehnic, operațional, economic, financiar, al impactului asupra mediului și al schimbărilor climatice.

Obiectivul îl reprezintă integrarea unui transport durabil între Regiunile Centrală și Nord-Est din România, dezvoltarea socio-economică a zonelor traversate, îmbunătățirea competitivității economice a țării noastre, asigurarea condițiilor necesare pentru creșterea numărului de pasageri și a volumului de mărfuri transportate pe rețeaua TEN-T.

Contractul prevede creșterea vitezei de circulație până la 160 km/h la trenurile de persoane și la 120 km/h la cele de marfă, reducerea duratei de călătorie pe întregul tronson dintre județele Cluj și Suceava, îmbunătățirea condițiilor de călătorie, creșterea gradului de siguranță.

Alte obiective sunt reducerea impactului asupra mediului, creșterea volumului de mărfuri transportate la nivel intern și internațional, a numărului de călători, inclusiv turiști, respectarea conformității standardelor impuse pentru Coridoarele TEN-T, asigurarea specificațiilor tehnice de interoperabilitate în România.

Sursa de finanţare este asigurată din fonduri externe nerambursabile, prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei și de la bugetul de stat. Consorțiul trebuie să finalizeze documentațiile în cel mult doi ani. În România există companiile Egis România și Egis Internațional Franța Sucursala București. Prima a purtat inițial denumirea de Infra-Consult. A doua s-a numit Egis BCOEM Societe Francaise d’inginerie, apoi Egis BCEOM International Franța.

Scopul Egis îl constituie furnizarea de servicii de calitate în domeniul infrastructurii (alimentări cu apă, drumuri, energie, protecția mediului). Filiala Egis România, Bulgaria, Moldova a fost condusă, între 2013 și 2017, de către actualul primar al sectorului I al Bucureștiului, Clotilde Armand, care în perioada 2017-2019 a îndeplinit și funcția de business development director al Egis Rail – Continental Europe.

Exit mobile version