Sky Park montează șapte containere securizate de biciclete la Cluj

Parkingurile de biciclete sunt dotate cu sisteme de securitate și alimentare cu energie solară | Foto: Skypark

Compania de soluții de parcare Sky Park Systems (SPP) Cluj a demarat lucrările la șapte construcții metalice pentru parcarea bicicletelor în spații securizate. Vor fi dispuse containere cu o capacitate de 50 locuri.

Locațiile în care vor fi amplasate containerele sunt pe străzile Fântânele, Donath (cartierul Grigorescu), Primăverii, Brateș (Mănăștur), Aurel Vlaicu (Mărăști), Mureșului (Între Lacuri) și în complexul studențesc B. P. Hasdeu.

Spațiile securizate au sistem de supraveghere video; sistem de tip senzor cu transmitere avertizări SMS, sistem securizat cu acces pe bază de card, sistemul de alimentare cu energie cu panouri solare fotovoltaice, iluminat cu leduri.

Primăria Cluj-Napoca a anunțat că încurajează utilizarea mijloacelor de transport alternative la mașină prin investiții în amenajarea spațiilor securizate în care cetățenii să își poată lăsa în siguranță bicicletele. Contractul se ridică la 1,3 milioane de lei, cu termen de finalizare luna decembrie.

SPP, companie deținută de Doru Stoica (60%) și Ionela Costache (40%) face parte din grupul SanPark, producător de ascensoare de garaj și echipamente de ridicat. SanPark este lider în acest sector din Turcia, având o organizație de vânzări și marketing care operează în 14 țări pe piața globală.

Exit mobile version