Documentația pentru modernizarea DN 73C, câștigată de Proiect-Construct

Societatea care a întocmit studiul geotehnic pentru Parcul Industrial Zalău Vest (PIZV) a obținut, pentru 1 milion de euro, contractele de realizare a documentației pentru două loturi ale Drumului Național 73C.

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a precizat că primul contract câștigat de societatea orădeană se referă la elaborarea documentației de avizare a lucrărilor de intervenții la lotul 1, între Curtea de Argeș și Tigveni, de 11 km. Prețul propus este de 1,8 milioane de lei, fără taxa pe valoarea adăugată (TVA), iar contractul trebuie realizat în 11 luni.

Al doilea privește elaborarea studiului de fezabilitate pentru reabilitarea și modernizarea lotului 2, dintre Tigveni și Râmnicu Vâlcea, de 13 km, câștigat de orădeni cu o ofertă de 3,6 milioane de lei, fără TVA. Durata studiului este prevăzută la 14 luni.

“Semnarea contractului de achiziție publică va fi posibilă după expirarea perioadei de depunere a eventualelor contestații, respectiv după soluționarea tuturor contestaților sau plângerilor formulate în cadrul procedurii de atribuire”, conform conducerii CNAIR.

Proiect-Construct a efectuat recent studiul geotehnic pentru planul urbanistic zonal al PIZV, de 154 ha, proiect inițiat de municipalitate, și a derulat mai multe campanii de angajări în orașul Șimleu Silvaniei, din Sălaj. Societatea deținută integral de Lucia Mirghiș este specializată în lucrări de construcții de drumuri și autostrăzi și înregistra, în 2020, afaceri de 15 milioane de lei și un profit de 2 milioane, cu 31 de angajați.

Exit mobile version