Universitatea de Medicină din Cluj va organiza online pregătirea de admitere

Universitatea „Iuliu Hațieganu” va derula în acest an cursuri de pregătire, la nivel de licență, prin intermediul tehnologiei, însă cu simularea examenului  în format fizic. 

Viitorii candidați vor avea posibilitatea să aprofundeze materia, să își testeze cunoștințele și să se familiarizeze cu atmosfera și condițiile de la concurs. Cursurile de pregătire vor avea loc online, în aprilie, cu înscrieri până în 18 martie.

Acestea vor rămâne la dispoziţia celor înscrişi și vor putea fi accesate în orice moment, până la data examenului de simulare. De asemenea, UMFIH va pune la dispoziția viitorilor candidați și teste de admitere. Examenul de simulare a admiterii se va desfășura în 7 mai, în format fizic, în amfiteatrele universității, dacă situația epidemiologică o va permite.

„Examenul de admitere în UMFIH reprezintă o probă complexă de testare a cunoștințelor candidaților. An de an, exigența crește, demersul fiind necesar pentru selectarea celor mai potriviți candidați pentru viitorul sistemului național de sănătate. Ne bucură interesul constant al tinerilor pentru profesiile medicale și farmaceutice și ne străduim să le oferim cele mai bune condiții de studiu”, transmite Anca Buzoianu, rectorul instituției.

Concursul de admitere va avea loc în 23 iulie – examen scris  la farmacie, asistență medicală generală, radiologie și imagistică, balneo-fiziokinetoterapie și recuperare, tehnică dentară, nutriție și dietetică, respectiv 24 iulie – medicină și medicină dentară.

Exit mobile version