Italienii de la Prada au devenit unicii proprietari ai fabricii de încălțăminte Hipic Prod Impex de la Sibiu

Brandul de lux italian Prada a devenit singurul proprietar al fabricii de încălţăminte Hipic Prod Impex de la Sibiu, după ce a cumpărat pachetul de 20% de la antreprenoarea locală Andreea Sabău, potrivit Ziarul Financiar.

Hipic Prod Impex a fost fondată în anul 1994 la Sibiu, având ca obiect de activitate „Fabricarea articolelor de voiaj și marochinărie și a articolelor de harnasament”. Până la efectuarea tranzacției compania a fost administrată de doi cetățeni italieni și de un cetățean român, în persoana antreprenoarei Andreea Sabău. Tot ea a deținut 20% din afacere, restul de 80% fiind controlate de compania Prada.

Datele financiare arată că Hipic Prod Impex a raportat pentru anul 2020 afaceri de 28 milioane de lei, faţă de 45,6 milioane lei în anul anterior. În anii pandemiei compania a închis temporar magazinele fizice. Compania a raportat pierderi de 6,6 milioane lei în 2020 și un număr de aproape 350 de angajați.

Exit mobile version