Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Grupul BT a ieșit pe profit cu 408 milioane de euro

Președintele băncii clujene și-a propus să relanseze economia națională chiar și în condițiile unui climat impredictibil | Foto: BT

2,04 miliarde de lei reprezintă profitul net consolidat pe 2021 al grupului financiar Banca Transilvania (BT) Cluj, consemnează raportul financiar anual. La nivel de bancă, urcarea față de anul precedent este de aproape 50%.

Conducerea BT a informat Bursa de Valori București (BVB) că a încheiat 2021 cu cifre peste media pieței în creditare și volumele operaționale, dar și că a rămas partener principal în programele guvernamentale și europene. BT are 72% capital românesc și 39.000 de investitori direcţi persoane fizice.

“În 2021, în pofida unui climat impredictibil, noi, la BT, ne-am menținut optimismul și angajamentul ferm de a contribui la relansarea economiei românești, iar azi ne bucurăm că și cifrele ne confirmă așteptările. A fost un an în care am finanțat populația și companiile, am crescut volumul operațiunilor derulate prin bancă și am creat valoare pentru acționari. Prin achiziția Idea Bank am contribuit la consolidarea sistemului bancar. Vom continua să investim în oameni, produse și tehnologie, întărind poziția noastră pe piață atât prin creștere organică responsabilă, cât și prin eventuale achiziții” – Horia Ciorcilă, preşedinte BT

Activele grupului financiar BT au ajuns la finalul anului trecut la 132 miliarde lei. Creditele au crescut până la 50,2 miliarde de lei, iar depozitele au ajuns la 108 miliarde, din care 71 miliarde ale clienţilor persoane fizice, iar 36 miliarde, ale persoanelor juridice.

Profitul net consolidat al grupului este de 2,04 miliarde de lei, din care cel al băncii, de 1,7 miliarde. Profitul operațional al băncii a crescut la 2,2 miliarde de lei. Eficienţa operaţională, adică raportul cost/venit, s-a păstrat la 48,1% datorită bunei gestionări a costurilor şi eficientizării prin digitalizarea proceselor.

Finanțarea populației și companiilor

  • 14.000 de români şi-au cumpărat locuinţă cu ajutorul BT, suma acordată fiind de 3,7 miliarde lei. Soldul creditelor ipotecare/imobiliare este de 15,5 miliarde lei.
  • 100.000 de credite de consum, de 4 miliarde de lei, au fost acordate anul trecut. Soldul acestor credite a ajuns la 11,4 miliarde.
  • Banca a acordat 15.000 de împrumuturi noi, de 3,7 miliarde de lei, pentru 18.000 de clienţi IMM & Micro. Portofoliul creditelor IMM-urilor a ajuns la 19,2 miliarde.
  • A fost un partener principal în programele guvernamentale și în cele din fonduri europene: prin IMM Invest și Agro IMM Invest, BT a acordat anul trecut 4.000 de finanţări, de 2,6 miliarde de lei.
  • Divizia pentru Medici și-a dublat volumul de credite acordate față de 2020 (1,2 miliarde de lei plasamente), iar finanțările din domeniul agriculturii, prin APIA, au depășit 500 de milioane.

Sursa: BT

BT are 2,7 milioane de clienţi unici digitalizaţi, 75% din clienţii săi activi. Banca din Cluj este lider de piață în domeniul cardurilor, cu 4,7 milioane de carduri în portofoliu, din care 0,56 milioane de credit. Cu 100.000 de carduri noi, a fost cel mai bun an al BT privind cardurile de credit.

Tranzacţiile efectuate cu cardul au crescut cu 35% în 2021 față de 2020. Banca a ajuns la 2,1 milioane de carduri unice în wallet-urile BT Pay, Apple Pay, Google Pay, Fitbit Pay, Garmin Pay. Numărul plăţilor cu telefonul s-a dublat în 2021 faţă de 2020, ajungând la 68 de milioane. 1 milion de retrageri de numerar au fost realizate cu telefonul, prin BT Pay, de la bancomatele acesteia.

Rata expunerilor neperformante a BT era de 2,71% la 31 decembrie 2021, gradul de acoperire cu provizioane totale a expunerilor neperformante fiind de 166%, conform indicatorului EBA. Solvabilitatea BT, fără profitul aferent anului 2021, este de 22,62%, iar cu profit inclus, de 24,46%. Principalii săi competitori în România sunt BCR și BRD.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Consumatorii de gaz sunt din nou pierzătorii. Praf în ochi guvernamental cu măsurile aplicabile din 1 aprilie

Articolul următor

Accesul clienților în magazinul E.ON din Târgu Mureș se va realiza doar cu programare online

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share