SWS s-a pus pe angajări în Sălaj. Salariul net a ajuns la 2.500 de lei

Proprietarii filaturii din Sălaj au umblat la salarii, la început de an | Foto: SWS

Filatura de lână pieptănată din orașul sălăjean Șimleu Silvaniei a declanșat o campanie de recrutare de personal, printre pozițiile vizate fiind cele de operator de producție și de contabil.  

Conducerea Silvania Worsted Spinning (SWS) a precizat că, în ianuarie, salariul mediu net al operatorilor a fost 2.506 de lei. “La această sumă se adaugă tichetele de masă, iar venitul mediu net al operatorilor a fost 2.866 de lei”, au menționat reprezentanții companiei.

În schimb, cei interesați spun că salariul minim pentru un operator ar trebui să pornească aici de la cel puțin 3.000 de lei net. Afacerile filaturii din grupul german Suedwolle, însă deținută integral de ISBE Holding (Elveția), s-au diminuat, în 2020, de la 297 la 232 milioane de lei, activele imobilizate, de la 23 la 19 milioane lei, capitalurile proprii, de la 25 la 23 milioane lei.

Totuși, firma a reușit să își reducă pierderea la jumătate: de la 4,1 la 2 milioane lei. În 2019 aceasta s-a aflat într-un proces de reorganizare. Strategia pe 2021 viza continuarea proiectelor începute în anii anteriori cu privire la creșterea eficienței în producție, precum și proiecte de inovație de la nivelul întregului grup.

Exit mobile version