SIF Hoteluri SA pune la dispoziția refugiaților locuri de cazare în hotelurile sale

SIF Hoteluri S.A., companie listată la Bursa de Valori București, se alătură eforturilor colective de acomodare și ajutorare a refugiaților ucrainieni.

Astfel, SIF Hoteluri S.A. pune la dispoziția autorităților ce gestionează fluxurile de migranți camere, în facilitățile de cazare din Oradea, Cluj Napoca, Baia Mare și Timișoara. Lista completă a locurilor disponibile a fost deja remisă structurilor abilitate și organizațiilor non-profit implicate în acest proces, iar unitățile de cazare sunt pregătite în orice moment să primească ocupanți.

„Având convingerea că uniți putem depăși aceste momente dramatice, SIF Hoteluri S.A. își exprimă, pe această cale, solidaritatea și disponibilitatea de a se implica activ, în limita expertizei și resurselor sale, pentru a ameliora situația complicată a cetățenilor ucrainieni de pe teritoriul României”, a declarat Vasile Radu Bârlea, director general SIF Hoteluri SA

SIF Hoteluri S.A. este holdingul hotelier al SIF Banat-Crișana, listat pe Bursa de Valori București (simbolul bursier CAOR). Compania are sediul în Oradea, jud. Bihor.

Domeniul principal de activitate este reprezentat de hoteluri și alte facilități de cazare – restaurante, baruri și alte ramuri ale comerțului.

Activitatea companiei are la bază 4 structuri hoteliere de 2, 3 și 4 stele:

Hotel DoubleTree by Hilton Oradea (4****); Hotel Beta Cluj-Napoca (2**); EuroHotel Baia Mare (3***) și EuroHotel Timișoara (3***).

Exit mobile version