Iproeb va investi în retehnologizare în acest an. Venituri mai mari cu 52%

Producătorul de cabluri și conductoare electrice Iproeb Bistrița a înregistrat venituri de 31 de milioane de euro anul trecut, în creștere cu 52% față de cel precedent.  

Acesta este furnizor al societăților Electrica, Transelectrica, CFR Infrastructură, E-Distribuţie, Distribuţie Oltenia, Delgaz Grid și exportă în Italia, Austria, Serbia, Mexic, Tunisia, Egipt, conform ZF. Iproeb a finalizat anul trecut cu venituri operaţionale în creştere faţă de cele de 104 milioane de lei în 2020.

,,Societatea a continuat să îşi menţină şi să dezvolte activitatea în toate cele trei linii de business în care a activat (cabluri, izolatoare, mijloace de automatizare), ceea ce a condus la realizarea unei cifrei de afaceri cu 33% peste estimările din bugetul de venituri şi cheltuieli şi cu 47,8% mai mult faţă de nivelul anului precedent“, a spus directorul general Mihai Marin.

Rezultatul curent înainte de impozitare al companiei în 2021 a fost cu 52% mai mare faţă de estimările din bugetul de venituri şi cheltuieli şi cu 266% mai mare faţă de nivelul anului precedent, potrivit rezultatelor preliminare.

Compania operează două unități de producție cu profiluri diferite: fabrică de cabluri şi conductoare, respectiv fabrică de automatizări şi izolatoare. Compania îşi desfăşoară activitatea pe o suprafaţă de teren de 10 ha.

Exit mobile version