Tinerii agricultori locali, îndrumați de USAMV și Banca Transilvania

Mai mulți fermieri tineri au participat la un modul din cadrul proiectului Agro Intergeneration, derulat la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca.  

Proiectul se derulează în parteneriat cu Banca Transilvania (BT) și este adresat acestei categorii de fermieri. La eveniment au participat Cornel Cătoi, rectorul USAMV, Cristina Pocol, manager de proiect, Marius Sabău, lector din cadrul instituției care a susținut o serie de prezentări. BT se implică în dezvoltarea educaţiei în agribusiness şi în creşterea afacerilor de familie din domeniu în parteneriat cu USAMV.

Cei doi parteneri pregătesc terenul pentru viitorul agriculturii în România prin cursuri de dezvoltare a competenţelor în domeniile tehnologie, management şi marketing. Cursanţii fac parte din familii care sunt clienţi BT agribusiness, implicaţi în business-ul părinţilor, în 16 judeţe.

Programul se derulează pe parcursul unui an universitar, pe module despre gestiunea fermei, management financiar, leadership, marketing, inovaţie în agricultură. Cursurile sunt susţinute de profesori din cadrul USAMV, specialişti din diferite domenii, bancheri. BT se implică în susţinerea educaţiei din domeniul agriculturii prin burse acordate studenţilor de la USAMV Cluj, Bucureşti, Timişoara, Iaşi, Constanţa şi Craiova. Cu 31.000 de clienţi agribusiness, BT deține 18% din această piaţă.

Exit mobile version