Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Universitatea Oradea este deschisă pentru a primi studenți din Ucraina

Sute de studenți ucraineni se interesează de condițiile în care își pot continua studiile la Universitatea din Oradea. Majoritatea acestora au solicitat informații despre Facultatea de Medicină și Farmacie.

Sunt, într-adevăr, câteva sute de studenți care s-au interesat, prin email sau telefonic, de condițiile în care și-ar putea continua studiile la Universitatea din Oradea dintre care cei mai mulți ar opta pentru facultatea noastră. Astfel, în acest moment, se lucrează la întocmirea unei metodologii care să ne permită creșterea numărului de studenți înmatriculați. Celor care cunosc limba română, li se vor echivala notele și vor fi înmatriculați corespunzător anului de studiu în care se află, iar cei care nu vorbesc românește vor fi înscriși, la cursurile cu predare în limba engleză”, a declarat prof. univ. dr. habil. Anamaria Pallag, prodecanul facultății.

Secretariatul Universității din Oradea primește, aproape în fiecare minut, câteva email-uri din Ucraina. Este vorba despre studenți care se interesează de condițiile în care și-ar putea continua facultatea la Oradea. Chiar dacă cei mai mulți sunt interesați de cursurile Facultății de Medicină și Farmacie, există, însă, cereri și pentru științe economice, inginerie sau sport.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior
Platforma online de personal shopping cu livrare rapidă lansată de FAN Courier va proceda la activea de noi centre FAN Delivery.

FAN Delivery se va extinde la Cluj și Timișoara

Articolul următor
Banca Transilvania și BT Capital Partners au fost desemnate să vândă noua emisiune de titluri de stat Fidelis.

Grupul Banca Transilvania va vinde titluri Fidelis

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share