Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Maramureșul va încheia un parteneriat de investiții cu Germania

Un parteneriat între Maramureș – România și această țară va fi consolidat în urma vizitei ministrului cooperării economice și dezvoltării din Germania, Svenja Schulze.
Ministrul dezvoltării economice din Germania a vizitat zona Maramureșului Foto: CJM

Un parteneriat între Maramureș – România și această țară va fi consolidat în urma vizitei ministrului cooperării economice și dezvoltării din Germania, Svenja Schulze.

Ea a fost primită de executivul județean – Ionel Bogdan (președinte), Doru Lazăr, Radu Trufan (vicepreședinți). La discuții a participat Mircea Abrudean, șeful Cancelariei Prim-Ministrului. Un subiect dezbătut a fost consolidarea unui parteneriat strategic de colaborare între Maramureș și Germania.

“Acesta va fi benefic pentru implementarea proiectelor de investiții. Acestea vor aduce dezvoltare și bunăstare pe plan economic și social în Maramureș. Încă din 2021, am avut întâlniri cu reprezentanți ai Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germane. Am discutat despre atragerea de noi investitori germani, participarea la târguri și expoziții, evenimente regionale în Germania”, spune Bogdan.

Vor să aducă nemții în parcurile industriale

Altă direcție vizează colaborarea în formarea profesională a forței de muncă la standarde germane. “Înființarea parcurilor industriale, dezvoltarea infrastructurii rutiere și a altor proiecte importante pentru Maramureș reprezintă obiective majore, pe care le vom implementa în următoarea perioadă și care vor crea o deschidere și mai mare pentru investitori”, afirmă șeful CJ.

Alte subiecte au vizat sprijinul oferit de Germania pentru refugiații ucraineni. Totodată, s-a discutat despre fluxul refugiaților care vin prin Punctul de Trecere al Frontierei Sighetu Marmației, organizat de autorități și societatea civilă.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior
https://www.transilvaniabusiness.ro/2022/01/27/guvernul-va-finanta-metroul-de-cluj-prin-pnrr/

Licitație pentru metroul de 1,3 miliarde € de la Cluj

Articolul următor

Fermierii pot lua credite pentru campania 2022 pe baza adeverințelor de la APIA

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share