Oves Enterprise le propune angajaților să nu mai vină deloc la birou

Dezvoltatorul clujean de software Oves Enterprise este prima companie din România care le oferă angajaților opțiunea de lucru la distanță pe viață.

Munca de la distanță tinde să se generalizeze la nivel mondial | Foto: Kilroy Talks

Dezvoltatorul clujean de software Oves Enterprise este prima companie din România care oferă salariaților săi opțiunea de lucru la distanță pe viață.

Astfel, salariații nu vor fi nevoiți să se întoarcă la birou și vor putea să își desfășoare activitatea de oriunde din lume. Compania are 107 colaboratori, 30 dintre ei fiind angajați în ultimele trei luni. Oricine din echipă își poate alege modul în care să își desfășoare activitatea: la birou, hibrid sau doar de la distanță (“full remote lifetime”). De asemenea, ei au libertatea de a schimba oricând modul de lucru.

„Am urmărit tendințele din resursele umane, am discutat deschis cu programatorii. Dorința lor de a nu reveni la birou este corect argumentată de rezultatele bune pe care le-am observat în pandemie. Am realizat că, atât timp cât proiectele sunt livrate la timp, contează mai puțin locul de unde lucrăm. Suntem concentrați pe ce livrăm, nu de unde anume livrăm”, spune directorul general, Mihai Filip.

Nomazii digitali, o tendință în firmă

Planul este ca, la final de an, compania să depășească 200 de angajați. Echipa este multiculturală, iar diferențele de fus orar ajung și la 8 ore. Sunt  angajați care lucrează în 10 țări. „Pandemia a schimbat radical piața muncii. Majoritatea colaboratorilor noștri lucrează de la distanță. La birou vin 5%, de obicei, din managementul companiei. 10% lucrează hibrid, iar restul, “full remote”.

În ultimul timp, cinci angajați români s-au mutat de tot în Spania, doi în Sudul Franței, doi în SUA. Oamenii pot veni oricând doresc la birou dacă vor să socializeze. Majoritatea developerilor noștri sunt seniori, au 35-40 de ani, familii. Preferă să își petreacă timpul liber cu familia sau cu prietenii apropiați.

La birou avem curte cu șezlonguri și grătar pentru a asigura un mediu plăcut de întâlnire între colegi. Facem destul de des întâlniri și mici petreceri cu echipa, la care, de multe ori, participă chiar și cei care nu sunt din Cluj”, menționează fondatorul Oves.

Mai multe amenințări cibernetice

Munca de la distanță a venit cu noi implementări în companie la nivel de securitate cibernetică, dispozitive și aplicațiile. Printre soluțiile de securitate se numără firewall de ultimă generație, sistem de prevenire a intruziunilor, gateway web securizat, identity access management. De multe ori developerii își înregistrează orele lucrate direct la client, unde se află sistemul de monitorizare.

Oves Enterprise a devenit partener tehnologic pentru proiecte complexe și sofisticate tehnologic. 80% din afacerile companiei sunt generate de proiecte din afara României, ce integrează tehnologii noi din sfera inteligenței artificiale şi big data. Oves are birouri în România, Germania, Emiratele Arabe.

Exit mobile version