Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Apare profesia de dietetician autorizat. Examene la Cluj, Timișoara, Târgu Mureș

Trei orașe din Transilvania și Banat vor organiza, în această primăvară, primele examene naționale de dietetician autorizat.

Trei orașe din Transilvania și Banat vor organiza, în această primăvară, primele examene naționale de dietetician autorizat.

Universitatea de Medicină şi Farmacie Iuliu Haţieganu (UMFIH) Cluj va organiza examenul, în 21 mai, împreună cu Colegiul Dieteticienilor din România (CDR). Concursul va fi organizat conform legii 256/2015 privind exercitarea profesiei de dietetician.

Examene se vor mai organiza și în alte patru centre universitare cu program de studiu de licenţă nutriție și dietetică. Testul se desfăşoară după o metodologie comună la nivel național. Bibliografia și subiectele sunt elaborate de către comisia de examen stabilită în fiecare centru teritorial.

Acest examen reprezintă un moment important în reglementarea profesiei de dietetician. El încununează 10 ani de eforturi comune ale asociaţiilor profesionale de dieteticieni, alături de instituţiile de învățământ superior care formează, din 2008, specialişti în nutriţie şi dietetică.

Clujul a avut primul program de licență

Pentru înscrierea la examenul național de dietetician autorizat, candidații trebuie să dețină diplomă de licență în nutriție și dietetică. Aceasta trebuie să fie eliberată de o instituție de învățământ superior acreditată în România, cu o durată de minimum trei ani, în domeniul sănătate (180 credite).

De asemenea, trebuie să dețină diplomă de masterat în nutriției și dietetică (120 credite) sau să facă dovada efectuării unui an de practică în domeniul specializării. Promovarea acestui examen reprezintă ultima etapă în vederea obținerii dreptului de liberă practică pentru exercitarea profesiei de dietetician, care se va elibera ulterior de către CDR.

Profesia de nutriționist-dietetician este recunoscută în România de către Ministerele Muncii şi Sănătăţii. Dieteticienii şi nutriţioniştii evaluează, planifică şi implementează programe pentru a spori impactul benefic al alimentelor asupra sănătăţii umane.

Programul de studii de licență nutriție și dietetică a fost inclus în oferta de studii a Facultății de Farmacie Cluj din 2008. UMFIH este prima din România care a propus și a înființat această specializare.

Calendarul examenului național

  • 7 mai – UMF Grigore T. Popa, Iași
  • 15 mai – UMF G. E. Palade, Târgu Mureș
  • 20 mai – UMF Victor Babeș, Timișoara
  • 21 mai – UMF Iuliu Hațieganu, Cluj-Napoca
  • 22 mai – Universitatea ,,Ștefan cel Mare”, Suceava
Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior
Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) de la Cluj-Napoca va aplica o strategie de sustenabilitate integrată.

TIFF va avea colectare selectivă a deșeurilor și transport majoritar nepoluant

Articolul următor

Ce buget alocă românii pentru masa de Paște

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Distribuție Energie Electrică România (DEER) Cluj, cel mai mare distribuitor național de profil, a organizat proiectul educativ “Școala Altfel cu Micul Energetician”, proiect care face parte din campania sa educativă.
Citeste mai mult

DEER predă energetica viitoarelor generații

3.000 de elevi din ciclul primar de învățământ învață despre energie în cadrul proiectului educativ. Distribuție Energie Electrică…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share