Aparat de radiologie neconvențională de peste 843.000 lei pentru UPU Arad

Noul aparat de radiologie convențională, cumpărat de Consiliul Județean Arad pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență, a fost instalat în incinta Unității de Primiri Urgențe (UPU).

Aparatul va deservi pacienții care se adresează în regim de urgență unității sanitare. Astfel, pacienții în stare gravă, în special cu fracturi, dar și cu probleme pulmonare, nu vor mai trebui transportați pe holurile spitalului la Laboratorul de radiologie, urmând a fi investigați de îndată la intrarea în unitate.

Consiliul Județean dotează Spitalul cu cele mai performante aparate pentru ca pacienții și cadrele medicale să beneficieze de condiții moderne. Investițiile în sistemul de sănătate sunt prioritare și în acest mandat de președinte”, spune Iustin Cionca, președintele CJ Arad.

Echipamentul valorează 843.201 lei și a fost finanțat din fonduri europene, în cadrul proiectului pentru extinderea Unității de Primiri Urgențe.

 

Exit mobile version