Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Aeroportul Cluj și-a cumpărat autospeciale de pompieri de 1,5 milioane euro

Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj (AIAIC) a recepționat două autospeciale PSI care au costat 7,7 milioane de lei.

Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj (AIAIC) a recepționat două autospeciale PSI care au costat 7,7 milioane de lei.

Autospecialele au fost achiziționate în cadrul unui proiect de dotare cu echipamente și facilități PSI și urgențe medicale. Acesta este cofinanțat din Fondul European pentru Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020.

Proiectul constă în achiziționarea a celor 2 autospeciale PSI, 1 autospecială de intervenție rapidă, 100 de tărgi, 10 costume aluminizate, 4 defibrilatoare medicale automate. De asemenea, se va realiza un poligon de antrenament specific.

AIAIC și Ministerul Transporturilor și Infrastructurii au semnat contractul. Proiectul vizează creșterea gradului de siguranţă a pasagerilor, a însoțitorilor acestora, a companiilor aeriene şi a personalului din perimetrul aeroportuar.

Valoarea contractului de finanțare este de 7,7 milioane de lei, din care valoarea contribuției Uniunii Europene este de 5,4 milioane. Perioada de implementare a proiectului este de 19 luni. Proiect este cofinanțat prin POIM 2014-2020.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Knauf Insulation a preluat Gecsat Târnăveni. Tranzacția a fost asistată de Deloitte România și Reff&Asociații

Articolul următor

Edilii din Transilvania s-au întâlnit cu investitorii. "Publicii" se aliază cu privații

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share