Antreprenorii din Maramureș și-au stabilit strategia. Care sunt planurile pe 2022

Membrii Asociației Întreprinzătorilor Maramureș (AIM) au fixat, la Adunarea Generală Ordinară, principalele coordonate sub care va activa organizația.

Membrii organizației din Maramureș au participat la o întâlnire de lucru și o cină festivă | Foto: AIM

Membrii Asociației Întreprinzătorilor Maramureș (AIM) au fixat, la Adunarea Generală Ordinară, principalele coordonate sub care va activa organizația.

Aceștia au aprobat situațiile financiare anuale și au discutat obiectivele stabilite de Consiliul Director (CD-AIM). Pe ordinea de zi au fost multe subiecte de interes pentru asociație și pentru susținerea dezvoltării economice a județului.

“Au fost trecute în revistă activitățile realizate în perioada ianuarie 2021 – martie 2022. Chiar dacă limitele impuse de situația pandemică au făcut din 2021 un an dificil pentru organizație, au fost totuși posibile realizarea a peste 20 de acțiuni semnificative pentru asociație și mediul de afaceri județean”, conform CD-AIM.

Unul dintre proiectele de interes a asociației lansate în cursul anului trecut, care este în implementare, „Formare – cooperare – digitalizare. Măsuri pentru promovarea formării profesionale continue în Regiunea Nord-Vest (RNV)”, fiind cofinanțat din Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020, a făcut posibilă susținerea a 12 seminarii de informare a publicului țintă.

Prin implementarea proiectului, AIM vrea să crească nivelul de competențe profesionale a angajaților din RNV, care implicit susține dezvoltarea economică a județului. Un punct esențial a fost discutarea obiectivelor stabilite de CD-AIM pentru 2022. Au fost luate în considerare acțiuni care să vizeze dezvoltarea parteneriatelor între membrii AIM și cooperarea acestora pentru unele proiecte.

Planurile AIM pentru 2022

 

În partea a doua a evenimentului a avut loc o cină festivă, în care reprezentanții companiilor membre au avut parte de socializare într-o atmosferă relaxată, facilitată de prestația invitatului special al serii: formația Ad Libitum. AIM este o organizație constituită exclusiv din societăți cu capital privat care reprezintă regiunea Maramureș.

Aceasta a fost înființată pentru a susține dezvoltarea economico-socială a județului, inclusiv pe plan internațional. Membrii săi pot fi doar societăți comerciale cu sediul social în Maramureș, cu o bună reputație comercială. Există multe firme concurente reciproc în AIM, dar dialogul constructiv primează.

În baza unui program de activități multianual, AIM se implică în planurile economic, educațional, cultural, social ale zonei. Organizația consideră autoritățile și instituțiile publice drept parteneri indispensabili. AIM a fost fondată de 31 de companii. Aceasta este membră a Uniunii Naționale a Patronatului Român.

 

Exit mobile version