Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Prioritățile noului și vechiului ministru al Fondurilor Europene, Marcel Boloș

Prin decretul semnat marți, 3 mai, de președintele Klaus Iohannis, Marcel-Ioan Boloș a preluat pentru a doua oară portofoliul de ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, demnitate pe care a mai deținut-o și în perioada noiembrie 2019 – decembrie 2020.

Marcel Boloș a fost numit ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării în ianuarie 2022, iar din data de 7 aprilie 2022 a deținut interimar și portofoliul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene.

Încrederea cu care am fost investit de Guvernul României mă obligă să dedic acest mandat beneficiarilor finanțărilor europene și implementării eficiente a proiectelor care construiesc viitorul României”, a declarat ministrul Marcel Boloș la preluarea portofoliului.

Suntem în fața unei oportunități probabil unice, având la dispoziție finanțări generoase de peste 90 de miliarde de euro cumulat, cu care avem datoria ca în următorii 5-6 ani să angajăm România pe drumul ireversibil spre modernizare și transformare profundă. Pentru că fereastra de oportunitate este atât de scurtă și pentru că avem de recuperat decalajele acumulate, prioritățile imediate ale Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene se concentrează acum pe semnarea Acordului de Parteneriat pentru perioada de programare 2021-2027 – trimis oficial Comisiei în data de 14 aprilie 2022, la o săptămână de la preluarea mandatului interimar, transmiterea primei cereri de plată aferentă Planului National de Redresare și Reziliență, precum și asupra simplificării prin debirocratizare a accesului și utilizării fondurilor europene, în timp ce continuăm procesul de descentralizare”, a continuat ministrul Fondurilor Europene.

Structura fondurilor europene pe care România le poate accesa:

  • 10 miliarde de € din Politica de Coeziune a actualului ciclu de finanțare 2014-2020;
  • 31,3 miliarde de € în ciclul 2021-2027;
  • 1,5 miliarde din ReactEU;
  • 29,1 miliarde de € din PNRR;
  • 9,8 miliarde de € din Fondul European de Garantare Agricolă;
  • 5,9 miliarde de € din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală;
  • 4 miliarde de € din instrumentul SURE.

Prioritățile imediate ale mandatului sunt următoarele:

  • Aprobarea Acordului de Parteneriat pentru perioada de programare 2021-2027;
  • Transmiterea oficială, până la 15 iulie, a tuturor programelor operaționale aferente perioadei de programare 2021-2027, către Comisia Europeană;
  • Reprioritizarea investițiilor și acomodarea reformelor cu noul context economico-social, la nivelul Planului National de Redresare și Reziliență;
  • Transmiterea primei cereri de plată aferentă Planului National de Redresare și Reziliență;
  • Pregătirea proiectelor majore de infrastructură aferente perioadei de programare 2021-2027;
  • Continuarea procesului de descentralizare a fondurilor europene;
  • Sprijinirea mediului de afaceri, respectiv a IMM-urilor (granturi pentru capital de lucru, granturi pentru investiții);
  • Acordarea de vouchere sociale pentru sprijinirea categoriilor vulnerabile;
  • Ajustarea prețurilor și a valorii devizelor generale în cadrul proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile;
  • Simplificarea și debirocratizarea accesării și utilizării fondurilor europene.
Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Se redeschide „Joia La Darvas”

Articolul următor
Federația Internațională de Sporturi cu Obstacole a anunțat încă un pas major în ceea ce privește progresul curselor cu obstacole (OCR) în drumul lor înspre recunoașterea ca sport olimpic.

Cursele cu obstacole, selectate pentru a înlocui proba de călărie din programul pentatlonului modern

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share