Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Sistemul școlilor profesionale în sistemul dual, pornit la Timișoara, a împlinit zece ani de activitate

17 firme din Timișoara colaborează în prezent cu Liceul Energetic Timișoara în cadrul programului de susținere a școlii profesionale în sistem dual. O idee pornită acum zece ani, în urma discuțiilor purtate de conducătorii filialelor unor puternice concerne internaționale prezente în capitala Banatului a dus la impunerea sistemului vestic, mai ales cel german, de pregătire a elevilor în vederea învățării unei meserii, în cadrul unei școli profesionale.

Școala profesională în sistem dual a împlinit 10 ani de activitate la Timișoara, fiind extinsă și în alte orașe unde investitorii străini sunt prezenți în număr mare. Liceul Tehnologic Energetic „Regele Ferdinand I” Timișoara a fost în prim planul acestei transformări a școlarizării tinerilor care erau dispuși să învețe o meserie, în timp ce primeau o bursă și, în plus, aveau posibilitatea să primească și un contract de muncă ferm, la absolvire.

Peste 500 de tineri au trecut deja prin pregătirea oferită de școala profesională în sistem dual de la Timișoara, majoritatea lucrând astăzi în cadrul firmelor care susțin sistemul.

„De-a lungul timpului, alături de cele trei mari companii germane cu care am pornit, s-au alăturat și alții în acest frumos proces de formare a tinerilor meseriași. În prezent, suntem 17 firme partenere, care formează muncitori la Liceul Tehnologic Energetic. Acum 10 ani am fost prima școală din Timiș care am avut curajul să pornim acest proiect de formare profesionala în sistem dual, alături de 3 companii germane. Am început cu o clasă de 17 elevi, iar în prezent avem 10 clase și peste 200 de elevi. Celor 3 companii mari s-au alăturat în acest frumos proces de formare a tinerilor meseriași și alte companii. În prezent avem 17 firme partenere, companii de top din țară.” a declarat Luminița Filip, director Liceul Tehnologic Energetic “Regele Ferdinand I”.

La nivelul județului Timiș, în anul școlar 2022-2023 sunt disponibile peste 1300 de locuri la învățământul profesional, dintre care aproape 400 în sistemul dual. La Școala Duală Banat din cadrul Liceului Tehnologic Energetic “Regele Ferdinand I” sunt disponibile 96 de locuri.

„Nu a fost ușor, în general noi, românii, suntem foarte conservatori. În general, ne-ar tenta o filieră teoretică, și asta își doresc și părinții pentru copiii lor, fără să înțeleagă importanța învățământului tehnologic și importanța învățării unei meserii. (…) Încă avem nevoie ca cei de la nivelul Ministerului Educației, de la nivel decizional, nivel guvernamental, să se aplece asupra învățământului tehnologic și, cumva, dorința noastră de a reuși în direcția aceasta să ne fie susținută de la cel mai înalt nivel. Într-un fel, atunci când vine admiterea spre clasa a IX-a, copilul, chiar și o medie destul de mică, crede că trebuie să se ducă neapărat spre învățământul teoretic, un lucru extrem de greșit”, a spus Aura Danielescu, inspector școlar general al județului Timiș.

Ideea școlii profesionale duale a apărut în urma discuțiilor purtate între oamenii de afaceri, mai ales între conducătorii marilor întreprinderi cu capital străin din Timișoara, care și-au dat seama că nu găsesc personal nou calificat în meseriile pe care le aveau în cadrul fabricilor.

“Acum, la împlinirea unui deceniu de la relansarea acestei forme de învățământ, mă bucur că rezultatele reconfirmă convingerile noastre care au rămas neschimbate. Compania Continental se numără, încă din anul 2012, printre inițiatorii și susținătorii reintroducerii educației profesionale în sistemul preuniversitar de învățământ. Mulțumesc conducerii școlii, autorităților locale și naționale pentru implicarea continuă și buna colaborare în acest proiect comun. Compania s-a implicat în dezvoltarea acestei forme de educație mai întâi în Timișoara, Brașov, și Carei, iar la scurt timp, și în Sibiu.  În tot acest timp, peste cinci sute de elevi, mulți dintre aceștia absolvenți ai Liceului Tehnologic Energetic “Regele Ferdinand I”,  au deprins o calificare, respectiv o parte au fost angajați în fabricile sau centrele de inginerie Continental din țară”, a spus Christian von Albrichsfeld, Head of Country Continental Romania.

Una dintre particularitățile acestui sistem de școlarizare este primirea de către elevi a unei burse lunare de 400 lei din care statul plătește jumătate și firma care susține proiectul jumătate, masa și cazarea gratuite, diverse prime și beneficii din partea companiilor în cadrul cărora fac practică, unde de altfel au și prioritate la angajare după terminarea studiilor. Totodată, la finalizarea celor 3 ani de studiu obțin un certificat de calificare profesională recunoscut în Europa – Europass și pot continua studiile la liceul seral, pentru a lua diploma de bacalaureat și, de ce nu, studiile universitare. De altfel, printre absolvenții Școlii Duale Banat se numără și actuali sau viitori ingineri.

Primăria Timișoara a susținut permanent acest sistem de școală profesională.

„Liceul Tehnologic Energetic “Regele Ferdinand I” este exemplul cel mai clar al potențialului pe care îl are colaborarea dintre sistemul educațional, administrația publică și mediul de afaceri. De 10 ani, primăria sprijină învățământul dual și o va face și în continuare, pentru că Timișoara are nevoie de meseriași bine pregătiți, care să răspundă cerințelor și exigențelor companiilor din oraș. Felicit cadrele didactice și companiile implicate pentru tot ceea ce fac pentru ca acest sistem să se dezvolte. Îi felicit și pe actualii elevi, iar celor aproape 400 de adolescenți care vor învăța anul viitor în clasele de învățământ dual din Timișoara le urez să devină cei mai buni meseriași!”, a declarat Dominic Fritz, primarul Timișoarei.

Una dintre cele mai importante investiții străine care va avea loc în Timișoara în următorii ani este cea a societății Dräxlmaier. Aceasta este, de asemenea, implicată în susținerii școlii duale.

„Dräxlmaier Timișoara este un partener de încredere al liceului în proiectul de școală profesională, din 2013. Zeci de elevi înscriși în sistemul de învățământ dual la Liceul Tehnologic Energetic “Regele Ferdinand I” au făcut practică alături de specialiștii Dräxlmaier Timișoara în atelierul companiei. Este un proiect de succes, dovadă că mulți dintre acei absolvenți sunt acum colegii noștri în zona de producție. În perioada următoare investim într-un spațiu nou, cu aparatură de training de ultimă generație, unde elevii au șansa să lucreze cu cele mai noi tehnologii de producție pentru componente electronice și asamblarea de sisteme de baterii pentru industria auto”, susține Violeta Robu, manager Resurse Umane la compania din domeniul automotive prezentă la Timișoara.

Condițiile de pregătire, calitatea laboratoarelor și dotarea acestora, disponibile la Timișoara, au atras elevii la acest liceu.

“Pasiunea mea pentru unelte și mașini cu comandă numerică m-a făcut să mă îndrept către o școală profesională cu profesori pregătiți și cu posibilitatea de a face practică în companii renumite. Am urmat specializarea de electromecanică din cadrul Școlii Duale Banat a Liceului Tehnologic Energetic „Regele Ferdinand I”, iar acum sunt student la Facultatea de Mecanică. De asemenea, sunt înscris la Școala de Maiștrii. Școala profesională m-a ajutat cumva să plec de jos, cu o bază bine construită. Sper să ajung un inginer care va acumula toate cunoștințele posibile în acest domeniu.” Florian Papuc, fost absolvent al învățământului dual, actualmente tehnician CNC la Hamilton Central Europe.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior
Un ansamblu rezidențial cu apartamente de 2-4 camere va apărea pe platforma fostei fabrici de băuturi alcoolice Prodvinalco din Cluj-Napoca.

Ansamblu rezidențial în loc de fabrica Prodvinalco

Articolul următor

Camera de Comerț din Timișoara susține cu toate eforturile includerea obligatorie, contra unei contribuții, a tuturor antreprenorilor într-un Catalog al Firmelor

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share