Serviciile de e-guvernare furnizate de Registrul Comerțului vor fi modernizate de Vodafone

Categorii: IT&C, Ultimele știri

Vodafone a câștigat o licitație organizată de Oficiul Național al Registrului Comerțului pentru furnizarea și punerea în funcțiune a unui sistem IT. Instituția urmărește astfel să-și modernizeze serviciile de e-guvernare, având la bază evenimentele de viață și migrarea datelor existente în cadrul noului sistem, scrie profit.ro.

Sursa citată precizează că subcontractanții Vodafone România sunt Total Soft – 35,45% și Maguay Computers – 18%, iar valoarea contractului ar fi de 138,3 milioane de lei, fără TVA, de la un estimat la 138,44 milioane de lei, fără TVA.

Proiectul va fi finanțat din fondurile instituției și va avea o durată de 2 ani și 2 luni de la data atribuirii contractului. “Dezvoltarea sistemului electronic integrat presupune realizare amenajare spatii tehnice, livrare și instalare infrastructură hardware, livrare și instalare infrastructură software, analiză, proiectare, dezvoltare, migrare date, servicii de testare software, acceptanță și trecere în producție sistem informatic, servicii de instruire și suport tehnic/stabilizare”, se arată în caietul de sarcini al procedurii de atribuire.

Exit mobile version