Se toarnă asfaltul de uzură pe Drumul Apusenilor

Viitorul arată bine! 🇹🇩🇹🇩 Holisun împreună cu noua generație! În 19 Mai, copiii de clasa a IV-a de la Scoala Internationala Baia Mare ne-au făcut o vizită, din curiozitate asupra a ce se întâmplă într-o companie de soft. Turul a inclus o vizită în toate departamentele companiei, cei mici aflând informații interesante despre proiecte și ce facem noi aici. Curiozitatea le-a fost satisfăcută la vizita departamentului de cercetare, unde Prof. Univ. Dr. Oliviu Matei le-a povestit celor mici, plin de entuziasm, despre sistemele aquaponice (unul din proiectele la care Holisun lucrează în prezent), apoi le-a prezentat puțin istoria calculatoarelor precum și ochelarii inteligenți. În imagine puteți vedea cum cei mici ne-au lăsat o mică amintire a vizitei lor.

Stadiul modernizării șoselei montane dintre Cluj și Bihor este acum de 90%

Lucrările de reabilitare și modernizare pe Drumul Apusenilor, dintre județele Cluj și Bihor, au intrat în faza așternerii ultimului strat de asfalt.

Așternerea primului strat, cel de binder, a fost finalizată, lucrările continuând prin turnarea celui de-al doilea strat de asfalt, cel de uzură. În 27 mai se va termina asfaltarea unui sector de 7 km.

În prealabil, stratul de uzură a fost deja așternut pe alți 8 km. Ultimul sector, în lungime de 10 km, va fi asfaltat în perioada imediat următoare. În aceste condiții, stadiul fizic al lucrărilor realizate până în prezent este de 90%.

Oportunități mai mari pentru afaceri și turism

„Ne apropiem de finalizarea unei investiții extrem de importante pentru întregul areal al Munților Apuseni. Prin cele două drumuri județene care îl compun, Drumul Apusenilor asigură o legătură deosebit de importantă între Drumul Național 1 și județul Bihor.

Acesta traversează una dintre cele mai atractive și spectaculoase zone montane ale județului. Reabilitarea infrastructurii rutiere pe Drumul Apusenilor va crea, în mod evident, oportunități reale de dezvoltare economică, socială și turistică”, a spus Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

Lucrările sunt realizate de CJ Cluj în cadrul proiectului cu finanțare europeană ce are drept scop conectarea localităților din județele Cluj şi Bihor la Rețeaua Trans-Europeană de Transport (TEN-T).

Exit mobile version