Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Ministerul Transporturilor va finanța cu bani proprii prima parte a terminalului cargo de la Aeroportul Timișoara. Acesta va fi operat de DHL

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat, vineri, la Timișoara, că prima parte a terminalului cargo al Aeroportului Internațional Timișoara va fi operat de compania DHL. De fapt, operațiunea va presupune alocarea de bani de la buget către AIT, acesta va finanța terminalul, iar compania amintită va plăti chirie, banii rezultați urmând să fie returnați către minister.

Săptămâna viitoare va avea loc aprobarea studiului de fezabilitate pentru zona cargo de la Aeroportul Timișoara. Sunt șase milioane de euro, banii vor fi finanțați de Ministerul Transporturilor. Urmează aprobarea la minister aprobarea documentației trimise de la Timișoara. Noi vom livra banii la aeroport, ca să înceapă construcția acelui terminal pentru DHL. Ministerul poate finanța doar dacă sunt îndepliniți anumiți pași. Săptămâna viitoare aș dori să semnez ordinul de plată pentru terminal”, a spus Grindeanu.

Poate fi această schemă încadrată la ajutor de stat? Grindeanu spune că nu.

”Acest terminal cargo este pentru DHL, regulile în aviație sunt puțin diferite. Am să le cer celor de la aeroport să facă o conferință pe tema proiectului, săîși facă lumea o idee cum se va dezvolta acolo. Nu va fi doar terminalul cargo al DHL, ci și restul lucrurilor pe cargo. Ministerul Transporturilor finanțează construcția cu 6 milioane de euro, dă banii spre aeroport, acesta face licitația, construiește, după care închiriază direct terminalul la DHL. Va primi chirie, AIT urmează să returneze banii la Ministerul Transporturilor, în 6 – 7 ani. Acea zonă e doar o bucată din zona cargo. Pe 14 – 15 iunie o să fiu în Emiratele Arabe, o să am o întâlnire cu liderii mondiali din acest domeniu, este unul din punctele discuțiilor interministeriale România – Emirate”, a mai spus Grindeanu.

Oficialul spune că la aeroportul timișorean este destul teren pentru extindere, dar trebuie făcut un schimb de terenuri cu Ministerul Apărării.

”Aeroportul are teren, trebuie să găsim bani pentru dezvoltare și finanțare.Avem de realizat un schimb de terenuri cu Ministerul Apărării. Trebuie să fie separată zona militară de cea comercială”; mai spus Grindeanu.

Nu se pune problema încadrării la ajutor de stat.

”Se respectă toate regulile, regula UE a testului investitorului privat. S-a facut studiu de fezabilitate, a fost aprobat. Ei, DHL, și-au exprimat intenția concretă, au venit cu un plan clar”, a încheiat ministrul.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

S-a semnat contractul pentru proiectarea și execuția Centurii Sânmartin

Articolul următor

Dublă aniversare la Salonul Vinurilor Millésime

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share