Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Noua sală polivalentă a Timișoarei va putea găzdui și meciuri de tenis sau un patinoar, dar deocamdată nu are nici valoare de investiții

Timișoara este unul dintre puținele orașe din țară care nu a primit deocamdată niciun leu pentru construcția efectivă a unui obiectiv de infrastructură sportivă. Autoritățile timișorene și timișene speră de ani buni să beneficieze, așa cum s-a întâmplat cu numeroase alte orașe. Chiar dacă sumele cu care județul contribuie la buget sunt semnificative, contraprestația nu se vede.

Proiectul unui nou stadion la Timișoara, de care se ocupă Consiliul Județean Timiș, este în continuare blocat, instituția nu poate, legal, să se ocupe de demolarea vechii arene, din cauză că cei de la Compania Națională de Investiții nu avansează cu documentația aferentă noului proiect, pe care îl și finanțează. Deocamdată se așteaptă (de abia) finalizarea studiului de fezabilitate.

În ceea ce privește o sală polivalentă, decizia de ridicare a acesteia a fost emisă încă atunci când prim ministru era Viorica Dăncilă. Acest proiect era blocat total, în adevăratul sens al cuvântului, reprezentanții Primăriei Timișoara reușind repornirea proiectului, după vizite în echipă extinsă, de mai multe ori, la CNI la București. Spre finalul lunii se așteaptă cel puțin finalizarea unui studiu de prefezabilitate, pentru a se știi măcar cât va costa investiția efectivă.

O sală principală și două săli secundare, de antrenament, posibilitatea de a monta un teren de tenis sau a unui patinoar, poate cea mai mare sală polivalentă din România, acesta este proiectul celei din Timișoara.

Finalul acestei luni va aduce progresul proiectelor pentru sala polivalentă și pentru stadionul nou Dan Păltinișanu, spune Cosmin Tabără, viceprimarul Timișoarei.

”Mergând de mai multe ori la CNI am reușit să deblocăm Sala Polivalentă, stadionul Dan Păltinișanu aparține de Consiliul Județean. Vom merge acum spre sfârșitu lunii iunie, pentru că ar trebui să fie gata studiul de fezabilitatea (n.r. la stadion), cel de prefezabilitate și trecerea la fezabilitate a sălii polivalente. Au fost câteva lucruri de reglementat din punct de vedere al urbanismului, referitor la regimul de înălțime și POT-ul aferent, tocmai din acest motiv nu am vrut să mă duc la București. Nu îmi place să îmi arog eu merite pe care nu le am, nu îmi place să fac eu pe omul care le știe pe toate, îmi place foarte mult să lucrez în echipă și tocmai din acest considerent la CNI m-am dus însoțit de arhitectul șef, de directoarea de la urbanism, de șeful de la Patrimoniu. Era necesar să lămurim toate aspectele legate de urbanism. Am reușit să deblocăm acest lucru, mai avem de trimis un document la București”, a declarat Tabără.

În curând vom ști și valoarea investiției necesare pentru noua sală polivalentă.

„Încă nu știm care este valoarea investiției, așa cum iese din studiul de prefezabilitate, dar vom vedea ce vom putea face pentru că prețurile au crescut foarte mult, vom face această sală polivalentă și vom avea cea mai frumoasă și cea mai mare sală din România”, a mai spus viceprimarul,

Noua sală este una complexă, va oferi posibilități multiple de desfășurare a evenimentelor.

„Această sală nu va fi folosită doar la jocuri, la handbal, baschet și volei, ci vor fi și concerte. Trebuie să facem o sală multifuncțională, o sală care va cuprinde în interiorul ei alte două săli de antrenament, o sală de gimnastică și o sală de jocuri pentru a fi omologată. Pe de altă parte, în această sală se vor putea monta oricând un teren de tenis sau un patinoar. Mă îndoiesc că Timișoara va folosi o asemenea sală pentru un meci de hochei, dar poate facem măcar un campionat din patinaj”, a mai declarat Cosmin Tabără.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

În municipiile din Transilvania sunt dezvoltate proiecte de miliarde de euro pentru transport ecologic și mobilitate alternativă

Articolul următor
SAS, lider global în soluții de analiză avansată de date, încheie un nou parteneriat cu Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB)

SAS susține un program de masterat în analiză de business la FSEGA Cluj

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share